In memoriam Augustin Buzura

Publicat de , 11 iulie 2017, 12:55

A mai plecat spre ceruri încă o legendă…
Luni seară, la vârsta de 78 de ani, s-a stins din viață prozatorul, eseistul, academicianul Augustin Buzura, fost președinte al Institutului Cultural Român, unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii noastre contemporane.

Augustin Buzura a fost prima personalitate a culturii române pe care eu am intervievat-o în cariera mea de jurnalist. Se întâmpla la o lună după ce fusesem angajată, când fusese anunțată o lansare de carte la Casa Scriitorilor de la Neptun. Îmi aduc aminte că m-am pregătit vreo trei zile pentru acest eveniment din viața mea, răscolind biblioteca, întrebându-mi profesorul de limba română, prietenii, ce trebuie să fac, să fie într-alt fel. Nu am avut înțelepciunea să păstrez acea înregistrare, dar aș putea evoca și astăzi, cu precizie, atmosfera destinsă și cordială din timpul lansării, schimbul de replici savuroase între scriitor și regretatul George Pruteanu, un alt mare causeur al cuvântului, emoțiile celor din jur, datorate prezenței celor două personalități.

Era o etapă romantică, pe când cultura avea încă farmecul ei ușor elitist și polemicile nu aveau nicio urmă de încrâncenare. L-am auzit pe George Pruteanu strigându-l ”Gusti”, un diminutiv de la Augustin și m-am gândit ce privilegiu este să fii atât de apropiat de un idol al literaturii române. Pentru că, în studenție, nu cred să fi fost vreun tânăr care să nu-l fi considerat pe scriitor un titan și destui auziseră de volumul său ”Orgolii”, chiar dacă nu îl citiseră. Era perioada în care se ridica ușor un colț al cortinei ce ascundea mărturiile despre închisorile politice, chiar înainte de 1989. Căci, în romanul ”Orgolii”, protagonistul, doctorul Ion Cristian reprezenta ipostaza eroică a ființei morale. Chirurg si cercetator celebru,era omul al cărui destin cuprindea un episod traumatizant: acela al anchetei și detenției politice, subiect prohibit în perioada comunistă.

Pentru generația mea, romanul ”Orgolii” a fost, așa cum spunea Mircea Iorgulescu: ”cartea confruntării dintre spiritul primar și spiritualitate, dintre primitivism și inteligența autentică, superioară, dintre instinctivitate și rațiune. Savantul Ion Cristian și anonimul delator sunt termenii limită ai acestui roman, care pune, cu o vigoare deosebită, problema afirmarii spiritualității ca valoare decisiv umană. (…) Un roman în care forța morală se opune moralei forței, iar spiritualitatea intră inevitabil în conflict cu instinctele.”

Sigur că o documentare sumară pe Internet vă poate oferi (parțial) imaginea a ceea ce a reprezentat acest scriitor pentru literatura română contemporană. Dar generațiile de azi nu îl cunosc. Psihiatru, prozator şi eseist, Augustin Buzura nu prea a fost prezent în media ultimilor ani. De fapt, a avut traiectoria deja cunoscută a subiectelor culturale serioase: sunt împinse în umbră sau sunt neglijate total.

Media va vorbi preț de câteva zile despre această mare pierdere și noi toți, jurnaliști și cititori deopotrivă, ne vom culpabiliza, reproșându-ne că nu am știut să ne promovăm și această mare valoare, pe când era în viață. După care se va așterne uitarea, până când, o altă personalitate, la fel de mult neglijată de media (post)modernă, se va stinge. Și atunci ne vom aduce aminte, din nou preț de trei zile…
Dumnezeu să îl odihnească.

Steliana Bajdechi