Ascultă Radio România Constanța Live

Nu tot ce zboară… este legal! Dosar penal pentru un tânăr care a folosit drona la Neversea

Nu tot ce zboară… este legal! Dosar penal pentru un tânăr care a folosit drona la Neversea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 iulie 2017, 12:01

Un tânăr de 19 ani care spera să surprindă o galerie unică de fotografii și imagini video cu ajutorul unei drone pe care a ridicat-o deasupra plajei unde are loc evenimentul muzical Neversea s-a ales cu dosar penal.

Adolescentul a fost prins de către oamenii legii, ajutați de un reprezentant al Autorității Aeronautice Civile Române, în timp ce manevra de la sol aparatul de zbor deși nu avea niciun fel de autorizație în acest sens.

Pentru isprava sa, tânărul trebuie să dea acum socoteală în fața legii.

Legislația românească interzice zborul dronelor în spațiile intravilane din România, iar zborul în extravilan este permis doar după certificarea dronei și anunțarea zborului, potrivit lui Octavian Isăilă, președinte al Institutului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot și specialist în domeniu, citat de Agerpres.

„În acest moment, în România, zborul cu o dronă sau cu un vehicul fără pilot, așa cum sunt ele denumite, este interzis în intravilan, conform HG nr. 912/2010. Dacă vrei să zbori în extravilan, atunci trebuie să ai drona identificată la Autoritatea Aeronautică Civilă și să suni să anunți zborul la centrul de operațiuni aeriene ROMATSA”, afirma Isăilă, în cadrul unei dezbateri pe tema siguranței în aviație, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European din România.

Întrebat ce sancțiuni riscă o persoană care lansează o dronă în intravilan, el a răspuns că o astfel de faptă este de natură penală.

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:41

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026

Guvernul va lua o decizie privind nivelul salariului minim pentru anul viitor până la Crăciun. Premierul Ilie Bolojan susţine menţinerea...

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 21:44

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă, duminică seara, în Capitală, pentru a protesta în sprijinul unei justiții independente, pentru a...

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 17:44

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe din Niculițel, unde...

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 16:47

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche

În ultimele luni, în județul Tulcea, mai multe Grupuri de Acțiune Locală au desfășurat sesiuni de animare și informare, în preambulul...

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă