Calendarul zilei – 30 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 30 iunie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
-Învăţământ
* Are loc afişarea rezultatelor finale după contestaţii, în cadrul Evaluării Naţionale la clasele a VIII-a (7 -30 iun.)
– Cultură
* Trupa canadiană „Three Days Grace” susţine în premieră în România un concert în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Shine, eveniment care va avea loc pe 30 iunie şi 1 iulie, la Arenele Romane
* Timişoara: Are loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului JAZZ™, pe trei scene în aer liber – Piața Victoriei, Parcul Castelului și Parcul Civic (30 iun. – 2 iul.)
* Cehia:„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 52-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iun.-8 iul.)
- Lungmetrajul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul aceluiaşi festival
– S-a întâmplat într-o zi de 30 iunie
* Cu 128 de ani în urmă (1889) a fost creată Uniunea Inter-Parlamentară (UIP), la iniţiativa a doi parlamentari pacifişti, William Randal Cremer (Marea Britanie) şi Frédéric Passy (Franţa). Una dintre cele mai vechi instituţii politice din lume, UIP (cu sediul la Geneva), aceasta a reprezentat organizaţia parlamentelor la nivel global. Principalele sale obiective erau promovarea dialogului parlamentar în problemele păcii, coordonarea şi schimbul de experienţă între parlamentele din ţările membre (România a aderat la UIP în 1891)
* Acum 112 ani (1905) Albert Einstein a publicat, în ziarul „Time”, lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, cunoscută, mai târziu, sub numele de „Teoria Relativităţii”, care a dus la schimbări revoluţionare în conceptele omeneşti despre timp, spaţiu şi gravitaţie
* În urmă cu 109 ani (1908), în Siberia (în zona râului Podkamennaia Tunguska), a căzut un meteorit gigant, denumit, ulterior, „Tungus”
* Acum 83 de ani (1934), între 30 iunie şi 2 iulie, a avut loc „Noaptea cuţitelor lungi”, denumire codificată a ordinului prin care Adolf Hitler a declanşat, în acea noapte, acţiunea de eliminare fizică a lui Ernst Röhm, conducătorul „Batalioanelor de asalt” (S.A – Sturmabteilung), a altor conducători ai S.A. şi duşmani personali ai lui Hitler (în total câteva sute de persoane)
* Cu 26 de ani în urmă (1991) avea loc marcarea festivă a plecării ultimului soldat sovietic din Ungaria
* Se împlinesc 25 de ani (1992) de când şi-a început activitatea Curtea Constituţională din România (la această dată au fost luate primele decizii ale acestei autorităţi). 6 iunie 1992 este data înfiinţării Curţii Constituţionale din România, odată cu depunerea jurământului de credinţă de către cei nouă judecători numiţi în componenţa noii autorităţi, ale cărei organizare şi funcţionare au fost reglementate prin Legea nr. 47 din 18 mai 1992
* Cu 6 ani în urmă (2011), în China, a fost inaugurat cel mai lung pod (agregat) din lume situat deasupra mării. Podul Jiaozhou Bay măsoară 26 de mile lungime (41,6 kilometri) şi leagă oraşul-port Qingdao, din estul ţării, de insula Huangdao. NOTĂ: Podul de peste lacul Pontchartrain Causeway (Louisiana, SUA) este „cel mai lung pod peste apă (continuu)”
* Acum 4 ani (2013), la prima aniversare a alegerii lui Mohamed Morsi, milioane de protestatari egipteni au cerut demisia imediată a preşedintelui din cauza problemelor politice, economice şi sociale care s-au agravat în timpul mandatului său. Demonstraţiile în masă au fost planificate de Tamarod, o mişcare spontană care susţinea că a colectat peste 22 de milioane de semnături la o petiţie care îi cerea lui Morsi să demisioneze din funcţia de preşedinte. La 1 iulie, armata egipteană a emis un ultimatum de 48 de ore partidelor politice pentru a satisface cererile poporului egiptean, ameninţând că va interveni în cazul în care litigiul nu va fi soluţionat. Preşedinţia a respins ultimatumul înaintat de armată, făgăduind că preşedintele are propriile sale planuri pentru reconcilierea naţională şi rezolvarea crizei politice. Morsi a fost înlăturat de la putere la data de 3 iulie 2013, de un consiliu format din ministrul Apărării, Abdul Fatah al-Sisi (care în prezent conduce de facto Egiptul), Mohamed ElBaradei, Marele Imam din Al Azhar Ahmed El-Tayeb, şi Papa copt Tawadros al II-lea
Aniversări – Comemorări
– Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– Serbarea celor 12 Sfinţi Apostoli (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)
– 1844: S-a născut George Bengescu-Dabija, poet, dramaturg şi traducător; a contribuit la dezvoltarea teatrului liric românesc prin traducerea libretelor unor operete de succes (m. 1916)
– 1876: S-a născut matematicianul Anton Davidoglu; contribuţii la studiul analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale (m. 1958)
– 1900: S-a născut matematicianul Gheorghe Vrănceanu, creator al şcolii moderne române de geometrie diferenţială; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1979)
– 1909: S-a născut (la Budapesta) Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)
– 1909: S-a născut compozitorul Paul Constantinescu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1963)
– 1909: S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operă (m. 1996)
– 1933: S-a născut actorul Marin Radu Ene (m. 2013)
– 1935: S-a născut Silvia Elena Radu, sculptor şi pictor; soţia sculptorului Vasile Gorduz
– 1945: S-a născut Dorin Tudoran, poet, eseist, analist politic şi jurnalist; fost disident anticomunist stabilit, din 1985, în SUA
– 1946: S-a născut jurnalistul Sebastian Sârcă, una dintre cele mai cunoscute voci de la microfonul radioului public; de numele lui Sebastian Sârcă sunt legate, încă din anul 1969, emisiuni de mare succes precum „Caruselul iubirii”, difuzată la Radio România Actualităţi, „Manuscris radiofonic” şi „Tezaur”, difuzate la Radio România Cultural, „Telefonul de noapte” şi „Vorbeşte-mi despre tine”, difuzate pe postul de radio România Tineret; membru al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al Fundaţiei Radio România, Sebastian Sârcă este autorul mai multor volume (m. 2010)
– 1948: A murit Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog; fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938); organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti (n. 1899)
– 1949: S-a născut pianistul şi compozitorul Remus Manoleanu
– 1975: A murit matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1966-1975) (n. 1903)
– 1977: A murit istoricul Ştefan Meteş; studii de istorie socială şi în domeniul istoriei Bisericii; director al Arhivelor Statului din Cluj (1922-1947); arestat şi deţinut la Sighet (1950-1955); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1886/1887) – 40 de ani
– 1981: A murit poetul Alexandru Grigore (n. 1940)
– 1989: A murit biologul Vasile Jitariu; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii; de numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1905)
– 1993: A murit baritonul Octav Enigărescu, care a ocupat şi funcţia de director al Operei Române din Bucureşti. Totodată, a făcut parte, ca membru sau ca preşedinte, din juriile unor importante concursuri de muzică vocală. În prezent, Şcoala de Arte din Târgovişte îi poartă numele (n. 1924). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 iunie 1993
– 2005: A murit jurnalistul Gabi Dobre; a lucrat în echipa de realizare a emisiunii „Enigma”, apoi a fost moderator al Matinalului de la TVR 1, a avut o colaborare ca realizator la Antena 1 Ploieşti, a devenit manager la Alpha TV şi prezentator şi realizator al emisiunii „Prima pagină” la TVR Internaţional (n. 1972)
– 2015: A murit Ludovic Bács, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) şi profesor; între 1958 şi 1991 a fost dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio Radio Bucureşti, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 a fondat formaţia de muzică veche Musica Rediviva din Bucureşti (n. 1930)
EVENIMENTE EXTERNE
– Moscova: Adunarea generală a acţionarilor Gazprom, urmată de o conferinţă de presă a directorului general al companiei ruse, Alexei Miller
– Nouakchott, Mauritania: Începutul campaniei pentru referendumul constituţional din 15 iulie
Aniversări – Comemorări
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Democrate Congo (fostul Zair); aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1660: A murit William Oughtred, matematican englez; i se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenție ce a avut la bază logaritmii descoperiți de John Napier și scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter (n. 1575)
– 1722: La această dată a fost botezat compozitorul ceh Jiří Antonín Benda (m. 1795) – 295 de ani
– 1825: S-a născut compozitorul francez Florimond Hervé (m. 1892)
– 1884: S-a născut Georges Duhamel, romancier şi eseist francez (m. 1966)
– 1911: S-a născut Czeslaw Milosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1980 (m. 2004)
– 1917: S-a născut Lena Horne, cântăreaţă de jazz şi actriţă americană, unul dintre primele staruri de culoare care a reuşit să spargă barierele rasiale de la Hollywood şi de pe Broadway (m. 2010) – 100 de ani
– 1919: A murit John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1904; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (n. 1842)
– 1932: S-a născut Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (m. 2001) – 85 de ani
– 1936: S-a născut Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (m. 2015). NOTĂ: mai multe surse dau ca dată a naşterii 4 august 1936
– 1939: S-a născut José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (m. 2014)
– 1941: S-a născut actorul şi regizorul german Otto Sander (m. 2013)
– 1953: A murit Vsevolod Pudovkin, regizor şi actor rus de film (n. 1893)
– 1966: S-a născut boxerul american Michael Gerard (Mike) Tyson; a fost campionul necontestat la categoria grea şi rămâne cel mai tânăr câştigător al titlurilor WBC, WBA şi IBF la categoria grea; a câştigat titlul WBC la numai 20 de ani
– 1985: S-a născut înotătorul american Michael Phelps, sportivul care a obţinut cele mai multe medalii de aur – opt – la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice (Beijing, 2008); este de 14 ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară (cel mai mare număr de medalii câştigate de orice sportiv) şi este deţinătorul a şapte recorduri mondiale
– 1986: A murit, la New York, Roman (Borisovici) Gul, scriitor, publicist, memorialist și critic rus (n. 1896)
– 2009: A murit Pina Bausch, coregrafă şi dansatoare germană; considerată una dintre marile personalităţi ale dansului contemporan (n. 1940)
– 2014: A murit Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (n. 1930)
Sursa: RADOR