Ziua Drapelului Național
Publicat de , 26 iunie 2017, 07:51
Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, la sediile celor două unităţi de jandarmi din municipiul Constanţa se organizează, în această perioadă, o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria românilor, se arată într-un comunicat de presă.
Duminică, 25 iunie, drapelele arborate în cele două unităţi, au fost coborâte de pe catarg şi depuse la capela Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Preotul militar a oficiat slujba de sfinţire, iar cele două drapele au rămas peste noapte în capela unităţii.
Astăzi, 26 iunie, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la sediile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, cu arborarea Drapelului şi intonarea Imnului Naţional.
De asemenea, începând cu ora 10.00, conducerile celor două unităţi vor participa şi la ceremonialul militar şi religios, organizat de autorităţi la nivelul garnizoanei Constanţa, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. Totodată, jandarmii constănţeni vor fi prezenţi şi la manifestările organizate în garnizoanele Mangalia şi Medgidia.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.