Locuitorii din SARAIU vor beneficia de un centru medical dotat inclusiv cu laborator de analize
Publicat de , 22 iunie 2017, 07:29
Un centru medical se va realiza la Saraiu, prin extinderea actualului dispensar. Proiectul, cu finanţare guvernamentală, prevede şi existenţa unui laborator de analize medicale, a unui ecograf și achiziţionarea unei ambulanţe.
Centrul este absolut necesar deoarece populaţia din zonă nu îşi poate permite un consult medical de specialitate.
În condiţiile actuale, de mare folos a fost şi iniţiativa unor oftalmologi care au oferit, gratuit, consultaţii şi peste 500 de perechi de ochelari, iar în perioada următoare vor opera, tot gratuit, peste 80 de persoane.
Un material de Dana Lebed