România întâlnește Brazilia într-un meci amical la rugby

Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 iunie 2017, 07:34
Echipele naţionale de rugby ale României şi Brazilei se vor confrunta sâmbătă la Bucureşti pentru prima dată în istoria acestui sport, în cadrul unei partide de verificare.
Meciul se va disputa pe Stadionul Național ”Arcul de Triumf”, cu începere de la ora 19,00,
Antrenorul naționalei de rugby a României, Lynn Howells, a făcut două schimbări în lotul primei reprezentative.El i-a solicitat la lot pe jucătorul de linia a doua Ionuț Lucian Mureșan, de la Timișoara Saracens și pe pilierul Bogdan Neacșu de la CS Dinamo.
În această lună, Brazilia a mai întâlnit Portugalia într-un meci de pregătire, pe teren propriu, pe care a învins-o cu 25-21. ”Stejarii” au pierdut primul meci test, contra Japoniei, la Kumamoto, scor 21-33 dar l-au câștigat pe cel de la Edmonton, împotriva Canadei, cu 25-9.
În clasamentul mondial, România ocupă locul 16, iar Brazilia este pe locul 29.