Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Noapte importantă pentru musulmani

CONSTANȚA: Noapte importantă pentru musulmani

Publicat de Arantxa Catană, 21 iunie 2017, 17:45

Musulmani din România sărbătoresc în această noapte un moment important în perioada Lunii Ramazan, Noaptea de Kadir sau Noaptea Puterii.

În aceasta noapte i-a fost revelată profetului Muhammed, Cartea Sfântă, Coranul.

Cu ocazia acestei nopți organizăm la Moscheea Regală Carol I din Constanţa pentru toți credincioșii o slujbă religioasă. De preferat ar fi ca musulmanii să vină la geamie, pentru că o rugăciune care se face în comuniune, împreună cu ceilalți membri este mult mai benefică decât dacă se face de unul singur – este mai benefică și de aceea Profetul a spus: Faceți rugăciunile împreună cu membrii comunității. Se dezvoltă dialogul social, ne cunoaștem mai bine unii cu alții, ne preocupăm de grijile unora față de ceilalți”, a declarat Muftiul Iusuf Murat pentru Radio Constanța.

Tradiţia spune, de asemenea că tot în aceasta noapte, dorinţele sunt îndeplinite.

Piețele din TULCEA, gata de Paște
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 16:38

Piețele din TULCEA, gata de Paște

Începând din 14 aprilie, piețele din Tulcea devin epicentrul pregătirilor pentru sărbătorile pascale. Carnea de miel, ouăle proaspete,...

Piețele din TULCEA, gata de Paște
AUDIO | Cât va costa carnea de miel de la fermierii constănțeni?
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 16:38

AUDIO | Cât va costa carnea de miel de la fermierii constănțeni?

Se apropie Paștele și carnea de miel este prima pe lista de cumpărături. În județul Constanța, efectivele de ovine au scăzut continuu, de la...

AUDIO | Cât va costa carnea de miel de la fermierii constănțeni?
Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:41

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei

Aproximativ 800 de polițiști din structurile operative acționează, în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanta, principala lor...

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei
AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:11

AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță

Înainte de anul 1990, regulamentul școlar era mai respectat, iar colaborarea între profesori funcționa bine. După Revoluție, asupra elevilor...

AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:03

HÂRȘOVA: Numirea lui Bogdan Bola ca manager al Spitalului Orășenesc, contestată

Încă o numire cu scandal în sistemul sanitar constănțean. După schimbarea șefei UPU, din cadrul Spitalului de Urgență Constanța, acum...

HÂRȘOVA: Numirea lui Bogdan Bola ca manager al Spitalului Orășenesc, contestată
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 13:46

Câștigătorii concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, organizat de UOC

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), a organizat joi, 3 aprilie 2025, cea...

Câștigătorii concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, organizat de UOC
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 13:08

6 aprilie – Ziua NATO în România

NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-şi respecta obligaţiile în cadrul Alianţei este de...

6 aprilie – Ziua NATO în România
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 11:20

Avertizări ANM de vreme rea până pe 10 aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o informare meteo de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii...

Avertizări ANM de vreme rea până pe 10 aprilie