Dosare penale pentru doi șoferi din județul Constanța
Publicat de Arantxa Catană, 11 iunie 2017, 18:50
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina l-au depistat, duminică noaptea pe G.I., în vârstă de 41 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Sibioara, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ulterior refuzând recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, sâmbătă după-amiaza, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța l-au depistat pe A.B.A.N., în vârstă de 20 de ani, din municipiul Medgidia, care a condus un autoturism, pe strada Soveja din Constanța, fiind sub influența substanțelor stupefiante (benzodiazepine).
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale.