Mesaj de la cei trei constănțeni care au pornit să cucerească EVERESTUL
Publicat de , 5 iunie 2017, 13:22
Nicu Rotaru, Bogdan Ofiţeru şi Mihai Nenciu au pornit în mare lor aventură. Vineri, 26 mai, cei trei constănțeni au pornit drumul spre Everest. Cei trei bărbați din Constanța vor să își testeze limitele la peste 5.000 de metri altitudine, în tabăra de bază a Muntelui Everest.
Nicu, Bogdan și Mihai au fost numiți de curând ambasadorii staţiunii Mamaia. Aceștia sunt susținuți de către Asociația Litoral Delta Dunării pentru curajul lor de a urca pe cele mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente.
Iată mesajul postat luni după-amiaza pe Facebook de Corina Martin:
Am simtit de ieri ca primesc mesaj, i-am simtit! Am fost SIGURA! Comunicam in gand, de la distanta, asa cum ne-am promis!!!
Tocmai am primit aceste fotografii si un mesaj!
Mihai Nenciu: „Suntem foarte bine, dar nu avem semnal la telefon. Am urcat pana la 5600 m! Este foarte frig si ceata. Este extrem de greu din cauza aerului rarefiat, avem sub 46% oxigen. Baietii sunt bine si in forma. Am facut doua poze, dar nu puteam sa stam in picioare din cauza vantului. Ne darama din picioare! Nicu te roaga sa iei legatura cu sotia lui sa ii spui ca totul este ok. Tine-ne pumnii in continuare ! Te imbratisam ! Dormim cu telefoanele stinse si lipite de corp ca sa nu se descarce instantaneu. Povestea merge mai departe ?