CFR Călători suplimentează capacitatea de transport în vacanța de RUSALII
Publicat de , 31 mai 2017, 18:50
CFR Călători reamintește că în perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii rețele feroviare în funcție de evoluția și dinamica traficului de pasageri. Trenurile către cele mai solicitate destinații (Constanța, Iași, Brașov, Vatra Dornei, Sighetu Marmației, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timișoara, etc.) vor avea în plus peste 8.000 de locuri față de zilele obișnuite, iar personalul feroviar și activitatea la casele de bilete vor fi suplimetate acolo unde sunt solicitări.
Pentru a evita aglomerația și situațiile neplăcute generate de afluența mare de pasageri, recomandăm planificarea din timp a călătoriei cu trenul.
Pentru călătoria în trafic intern, biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie de până la maxim 30 zile, inclusiv pentru călătoria de întoarcere, din stațiile și agențiile de voiaj CFR cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie / automate de vânzare / Online de pe internet, de la distribuitori autorizați (agenții de turism), prin telefon la 021 9522.
În plus, pentru procurarea din timp a biletelor, recomandăm studenților să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor Gări, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.