British Airways se confruntă cu o întrerupere GLOBALĂ a sistemului său informatic
Publicat de Arantxa Catană, 27 mai 2017, 13:42
British Airways a anunțat sâmbătă că a suferit „o întrerupere globală a sistemului”, în contextul apariției unor informații conform cărora pasagerii companiei aeriene se confruntă cu un haos în programul de zboruri, relatează DPA.
„Ne confruntăm cu o întrerupere globală a sistemului”, a scris compania pe Twitter ca răspuns la un comentariu al unui pasager nemulțumit. A fost doar unul dintre numeroasele răspunsuri transmise sâmbătă de British Airways ca reacție la plângeri venite din partea clienților.
„Ne cerem scuze pentru întreruperea sistemelor informatice. Lucrăm pentru a rezolva problema cât mai repede posibil”, a mai scris compania pe Twitter.
Compania nu a oferit nicio explicație pentru această problemă, deși unele media britanice au început să spună că ar fi vorba de un atac cibernetic.
Sursă: Agerpres