CONSTANȚA: Un tânăr bănuit de cinci furturi din locuințe a fost arestat
Publicat de , 26 mai 2017, 09:15
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța l-au identificat pe S.V.-M., în vârstă de 22 de ani, din Constanța, bănuit de comiterea faptelor.
Astfel, în perioada noiembrie 2016 – martie 2017, bărbatul în cauză, alături de un alt bărbat, aflat în stare de arest preventiv, ar fi participat la comiterea a 5 infracțiuni de furt din locuințe și la o infracțiune de furt dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Constanța.
Prejudiciile create persoanelor vătămate au fost recuperate parțial.
Pe numele bărbatului în cauză Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.