CONSTANȚA, TULCEA, GALAȚI, BRĂILA: Angajatorii oferă sute de locuri de muncă. Vezi ce se caută
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 mai 2017, 06:43
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.567 locuri de muncă, în data de 25 mai 2017.
Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București — 4.894, Prahova — 2.437, Sibiu — 1.632, Arad — 1.624, Timiș — 1.177, Ilfov — 964, Iași — 888, Hunedoara — 750, Alba — 741, Bihor — 721, Cluj — 662, Vâlcea — 579, Brașov — 560, Harghita — 556, Bistrița-Năsăud — 546, Olt — 497, Neamț — 493, Argeș — 489, Dolj — 468, Călărași — 433, Maramureș — 417, Mureș — 401, Satu Mare — 398, Brăila — 388, Buzău — 351, Dâmbovița — 339, Galați — 319, Vaslui — 299, Tulcea — 292, Constanța — 272, Gorj — 270, Botoșani — 251, Teleorman — 243, Ialomița — 238, Covasna — 223, Sălaj — 222, Suceava — 156, Caraș-Severin — 102, Bacău — 101, Mehedinți — 70, Vrancea — 61, Giurgiu — 43.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.728), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.607), agent de securitate (1.230), lucrător comercial (1.176), manipulant mărfuri (1.003), confecționer-asamblor articole din textile (1.000), vânzător (801), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (792), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (791), șofer autocamion / mașină de mare tonaj (693).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real și poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.