În etapa intermediară, SSC Farul are meci la Constanța
Publicat de Catalin Donose, 23 mai 2017, 05:43
Meci cu meci, se apropie finalul campionatului în Liga a IV-a, dominat categoric de echipa suporterilor SSC Farul Constanța.
Marți, 23 mai, de la ora 18, pe Stadionul ITC, liderul județului Constanța cu 90 de puncte va întâlni pe CS Agigea, ocupanta poziției a 4-a cu 67 de puncte.
Va fi penultimul joc pe teren propriu, înaintea meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a.
În tur, la Agigea, SSC Farul s-a impus clar cu 4-0.
Este de așteptat ca antrenorii Ion Barbu și Gică Mina să folosească și jucători, care au evoluat mai puțin în retur, în perspectiva partidelor decisive pentru promovare.