FOTO: Târgul de binefacere din CONSTANȚA s-a transformat într-un adevărat festival al minorităților
Publicat de Arantxa Catană, 20 mai 2017, 17:54 / actualizat: 20 mai 2017, 19:24
Instituţia Prefectului – Județul Constanța în parteneriat cu Consulatele Generale ale Republicii Turcia, Republicii Populare Chineze, Federaţiei Ruse la Constanţa şi organizațiile minorităților naționale au organizat sâmbătă la un centru comercial cea de-a X-a ediție a Târgului de binefacere – „Să dăruim împreună”.
În cadrul târgului fiecare partener și-a conceput şi amenajat un stand pentru ţara pe care o reprezintă, Instituţia Prefectului realizând standul pentru România.
La aceste standuri au fost prezentate şi comercializate obiecte/suveniruri originale şi produse alimentare tradiţionale, s-au derulat spoturi cu obiceiuri şi tradiţii ale etniilor, însoţite de momente artistice specifice.
„Dintr-un târg de caritate, manifestarea s-a transformat într-un festival al minorităților”, a declarat în cadrul evenimentului prefectul Adrian Nicolaescu.
El a mai spus că speră ca în anii următori să participe și mai multe minorități.
La eveniment au participat: turci, tătari, ruși lipoveni, bulgari, greci. De asemenea, și Consulatul Republicii Populare Chineze a avut un stand amplasat pe lângă cele 12 standuri cu produse alimentare și obiecte tradiționale specifice minorităților.
În cadrul acestui târg de binefacere au susținut momente artistice studenți de la Academia Navală, ansambluri precum Carasul, Galuboe More, Elpis, Asiga (bulgari), Ansamblul turcilor – Delikanlilav și Ansamblul folcloric din Mihail Kogălniceanu.
Banii din vânzrea produselor și din donații merg pentru dotarea laboratorului pentru nevăzători de la Centrul de Incluziune Delfinul din Constanța. Este vorba despre suma de peste 18.000 de lei strânsă în urma acestui eveniment caritabil.
Evenimentul este organizat din anul 2006, iar de-a lungul timpului fondurile colectate au fost oferite persoanelor cu dizabilităţi, secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost achiziţionat mobilier pentru Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgenţă Constanţa şi pentru Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea, au fost achiziţionate electrocasnice şi aparatura IT Centrului de Plasament „Antonio”, elevilor din mediul rural cu rezultate deosebite la învăţătură urmând ca în acest an să fie direcționate către Cabinetul de Tiflo-Pedagogie din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul Constanța.