Viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu, Nicolae Ciocănete, exclus din PNL, dar cooptat de PSD
Publicat de Arantxa Catană, 17 mai 2017, 19:34 / actualizat: 17 mai 2017, 21:22
Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință miercuri, au votat în unanimitate excluderea viceprimarului comunei Nicolae Bălcescu, Nicolae Ciocănete, din Partidul Național Liberal.
Decizia BPJ a fost depusă la Instituția Prefectului Constanța ca anexă la solicitarea Filialei PNL Constanța de emitere a ordinului de încetare a mandatului de consilier local al lui Nicolae Ciocănete.
Membrii BPJ al PNL Constanța au validat numirea lui Marius Adrian Albu în funcția de președinte interimar al PNL Nicolae Bălcescu și l-au validat candidat al Partidului Național Liberal la alegerile locale parțiale din data de 11 iunie.
De asemenea, a fost validată și componența Biroului Politic Local interimar al organizației PNL Nicolae Bălcescu.
Acest lucru s-a întâmplat după ce marți, Partidul Social Democrat Constanța a nominalizat candidatul pentru alegerile locale parțiale din 11 iunie 2017 din localitatea Nicolae Bălcescu în persoana lui Nicolae Ciocănete.