SCANDAL la Mihail Kogălniceanu. Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat un polițist local
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 mai 2017, 10:27
Un individ de 53 de ani din comuna Mihail Kogălniceanu a ajuns în spatele gratiilor pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat verbal și amenințat un polițist local.
Scandalul a avut loc pe data de 8 mai. Mai mult, a fost nevoie de intervenția forțelor speciale ale poliției pentru a-l calma pe individul recalcitrant. Acesta a fost inițial reținut pentru 24 de ore, audiat, iar apoi a fost prezentat instanței, care a decis că reprezintă un pericol public și că este nevoie să fie trimis în arest pe durata cercetării penale.