Cadrele didactice acuză Executivul de încălcarea Programului de guvernare
Publicat de , 11 mai 2017, 16:11
Profesorii ar putea primi salarii mărite de la 1 ianuarie şi nu de la 1 iulie, aşa cum au promis iniţial, guvernanţii. Reprezentanţii salariaţilor acuză Executivul de încălcarea programului de guvernare.
Ei spun că se stabilise ca majorarea să se facă în două tranşe. Vicepreşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar constănţean, Ion Popescu spune că înțelegearea prevedea o creștere cu 20% începând cu 1 iulie 2017 și cu 30% de la 1 ianuarie 2018, iar în proiectul Legii privind salarizarea se propune, ca primă tranșă de majorare, 50% de la 1 ianuarie 2018. Această propunere înseamnă o diminuare cu 6% a majorărilor salariale, a completat liderul sindical.
Un material de Aura Mierluș