Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 6 mai 2017, 09:22
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că până în data de 19 mai 2017, pe autostrada A2 București – Constanța, se vor executa lucrări de asfaltare a carosabilului între kilometrii 111+600 și 119+100 de metri. Din acest motiv, în perioada 3 – 10 mai, circulația rutieră va fi deviată în zona lucrărilor de pe sensul de mers către Constanța pe sensul spre București, iar în perioada 10 – 19 mai, autovehiculele vor fi deviate de pe sensul către Capitală pe sensul opus.