CONSTANȚA: Programe „irealizabile”, aparținând fostei administrații județene
Publicat de , 4 mai 2017, 13:53
Lansat în urmă cu mai mult de zece ani de zile, programul Consiliului Județean Constanța privind pietruirea totală a ulițelor de pământ, „Să scoatem județul Constanța din noroi” nu a dat randamentul promis.
Actualul președinte al CJC, Horia Țuțuianu a declarat pentru Radio Constanța că drumurile comunale nu mai pot fi luate în administrarea județeană pentru a fi modernizate, acest lucru urmând să fie făcut de primari, pe bază de proiecte.
Numai în această lună sunt pietruite trei drumuri comunale, directorul general al RAJDP Constanța, Lucian Lungoci, declarând că pe 17 kilometri de drumuri dintre comune se va așterne piatră.