TULCEA: Accidente zilnice pe trecerile de pietoni. Un alt copil este victimă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 mai 2017, 09:44
În ziua de 2 mai, un bărbat de 59 ani din localitatea Măcin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea Măcin, a acroșat un copil de 12 ani, care se afla în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului.
Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, informează IPJ Tulcea.