Academia Farul și FC Viitorul s-au confruntat în etapa-23-a din Liga Elitelor
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 mai 2017, 08:00 / actualizat: 2 mai 2017, 12:42
Echipele de fotbal Academia Farul și FC Viitorul s-au confruntat în Liga Elitelor în etapa a-23-a, la ambele categorii de vârstă, sub 19 și sub 17 ani.
FC Viitorul s-a impus cu 5-1 în competitia sub 19 ani (antrenor Nicolae Roșca) și se află pe locul al doilea în clasament cu 56 de puncte, iar Academia Farul ocupă locul al șaptelea cu 35 de puncte.
În schimb, în turneul sub 17 ani, fariștii antrenați de Gabriel Simu au câștigat cu 2-1 după ce au fost conduși cu 1-0 de FC Viitorul.Academia Farul este pe locul opt cu 30 de puncte în timp ce FC Viitorul Constanța are 48 de puncte și ocupă poziția a treia în clasamentul actual.