Simona Halep obține calificarea în semifinale la Stuttgart
Publicat de Claudiu Dobrescu, 29 aprilie 2017, 06:15
Jucătoarea constănțeană Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, după meciul de aseară încheiat cu 6-3, 6-1, împotriva letonei Anastasija Sevastova.
Sportiva din România a reușit să se califice în prima sa semifinală din acest an, după unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în 2017.
Simona se va confrunta în semifinale cu germanca Laura Siegemund, care a trecut cu 7-6 (3), 5-7, 6-4 de Karolina Pliskova (Cehia), a treia jucătoare a lumii. Halep și Siegemund s-au mai întâlnit o singură dată, anul trecut, chiar la Stuttgart, în optimi, iar Siegemund (29 ani, 49 WTA) s-a impus cu un sec 6-1, 6-2.
În cealaltă semifinală, rusoaica Maria Șarapova o va înfrunta pe Kristina Mladenovic (Franța).