Calendarul zilei – 29 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 29 aprilie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Cântăreața de origine australiană, Natalia Imbruglia, va susține, în premieră în România, un concert acustic la Berăria H, începând cu ora 20:00, în cadrul unui turneu internaţional, eveniment organizat de BestMusic Live Concerts
* Londra:Luna dedicată muzicianului Pascal Bentoiu se încheie cu un concert care ilustrează statutul său de principal continuator al lui George Enescu. Pe scena de la St James’s Church, Oberon Symphony Orchestra sub bagheta lui Samuel Draper va cânta Simfonia a IV-a enesciană, lucrare neterminată orchestrată magistral de Bentoiu, care se cântă în premieră în Marea Britanie
– Sport
* Are loc partida FC Viitorul – Astra Giurgiu, din etapa a 8-a a Ligii I la fotbal – ora 20:30
– S-a întâmplat într-o zi de 29 aprilie
* Acum 149 de ani (1868) s-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea Filarmonică Română (astăzi Filarmonica „George Enescu”, denumită astfel din 1955), prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906). Primul concert a avut loc la 15/27.XII.1868 (29.IV/11.V)
* Se împlinesc 140 de ani (1877) de când Adunarea Deputaţilor adopta o moţiune prin care era declarată starea de război a României cu Imperiul Otoman. O zi mai târziu (30.IV/12.V), aceeaşi moţiune era adoptată şi de Senat (29.IV/11.V)
* În urmă cu 182 de ani (1835) în timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, era descoperit un obiect conic, așa-numita „pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care vor ieși la lumină în timp: conul de aur din Avanton (1844), vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch (1935), lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin)
* Acum 72 de ani (1945), la Caserte (Italia), a fost semnată capitularea trupelor germane din această ţară (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)
* În urmă cu 67 de ani (1950) România şi Mongolia au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Misiunea diplomatică română la Ulan Bator a fost închisă temporar în 1995, iar cea mongolă la Bucureşti în 1997
* Cu 59 de ani în urmă (1958) a fost încheiată, la Geneva, Convenţia asupra platoului continental. România a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961
* Tot într-o zi de 29 aprilie şi tot acum 59 de ani a fost creată Comisia Economică ONU pentru Africa (UNECA)
* Se împlinesc 20 ani (1997) de la intrarea în vigoare a Convenţiei privind interzicerea armelor chimice. Adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ecaterina din Siena, fecioară învăţătoare a Bisericii, patroană a Europei (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– „Ziua Naţională a Veteranilor de Război”; prin Hotărârea de Guvern nr.1222/10.10.2007 această zi este marcată anual, începând din 2008, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României; s-a hotărât această dată deoarece titlul de “veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprile 1902 (- 115 ani), printr-un decret al regelui Carol I
– 1830, 29.IV/11.V: S-a născut Emanoil (Emanuel) Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1891)
– 1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau); reţinut de istoria literaturii mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1838)
– 1882: S-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al teoriei ecuaţiilor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964) – 135 de ani
– 1885, 29.IV/11.V: A murit Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin; a organizat prima instituţie de credit român din Transilvania, Banca „Albina” (1871), pe care a condus-o până în 1884; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1833)
– 1918: A murit Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de ai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (n. 1858)
– 1925: S-a născut inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007)
– 1927: S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (m. 2007) – 90 de ani
– 1929: S-a născut dirijorul şi profesorul Paul Popescu; între anii 1979 şi 1997 a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; anterior a fost dirijor al Orchestrei Operei Române (1966-1979), al Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (1959-1966) şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1954-1959)
– 1931: S-a născut prozatorul şi publicistul Ilie Tănăsache
– 1936: S-a născut poetul Gheorghe Tomozei (m. 1997)
– 1939: A murit (s-a sinucis) pictorul Petre Iorgulescu-Yor (n. 1890)
– 1941: S-a născut regizorul de film Mircea Veroiu (m. 1997)
– 1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884)
– 1956: S-a născut actorul Florin Călinescu, fost director al Teatrului Mic din Bucureşti, realizator de emisiuni tv., om de afaceri
– 1960: A murit dramaturgul I. Al. Valjan (pseudonimul lui Ion Alexandru Vasilescu), de profesie avocat; el este autorul piesei într-un act “Ce ştie satul”, prima montare propriu-zisă de „Teatru radiofonic” difuzată la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, la 18 februarie 1929 (în interpretarea actorilor Maria Filotti, Romald Bulfinski şi Victoria Mierlescu) (n. 1881). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 28 aprilie 1960
– 1975: A murit Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, gazetar, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (n. 1905)
– 1976: A murit Emanoil Hagi-Mosco, istoric şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie (n. 1882)
– 1982: A murit regizorul de film Doru Năstase (n. 1933) – 35 de ani
– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet avangardist (n. 1912)
– 2004: A murit violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (n. 1955)
– 2005: A murit inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1941)
– 2007: A murit Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România; în 1967 a obţinut de la Căpitănia portului Constanţa brevetul de ”Căpitan de Remorcher maritim”. A condus remorcherele ”Filimon Sârbu” şi ”Octombrie Roşu” şi a secondat comandanţii de pe navele ”Trotuş”, ”Jiul”, ”Polar I” sau ”Dorna”; până la retragere a fost comandantul navei ”Ceahlăul”, specializată în pescuitul oceanic (n. 1926) – 10 ani
– 2010: A murit (la Paris) Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă evreu născut în România; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (n. 1929)
– 2014: A murit Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de origine română; partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare (n. 1921)
– 2015: A murit arhimandritul Roman Braga, unul din marii duhovnici ai neamului românesc; a stat 11 ani în temniţele comuniste, fiind supravieţuitor al experimentului Piteşti; misionar al Ortodoxiei în America în ultimii 40 de ani (n. 1922, în Basarabia)
– 2015: A murit Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei“, „Pagini despre cultura europeană“, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală“), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (n. 1919)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Summit post-Brexit al Uniunii Europene
– Washington: Donald Trump este preşedinte al Statelor Unite de 100 de zile
– Washington: Dineu al Asociației corespondenților de la Casa Albă, la care participă preşedintele american Donald Trump
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte anual, în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Iniţiatorul acţiunii a fost americanul Douge Berger, care conducea în 1973 Asociaţia Astronomică din Northern California, şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două „Zile ale astronomiei”, una primăvara, alta toamna (în 2017 este şi pe 30 septembrie)
– „Ziua Internaţională a Dansului”; marchează naşterea coregrafului şi dansatorului francez Jean Georges Noverre (1727-1810), creator al baletului modern; se celebrează din anul 1982 (- 35 de ani), la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO) (Informaţie de la Centrul Naţional Român pentru Institutul Internaţional de Teatru, 16.IV.2003)
– „Ziua Internaţională a Dorinţei” („World Wish Day”); în 29 aprilie 1980, unui copil de 7 ani bolnav de leucemie îi era împlinită simbolic dorinţa de a deveni poliţist. Povestea lui Chris Greicius a inspirat o adevărată mişcare la nivel global, care este celebrată an de an. Organizaţia internaţională „Make-A-Wish”, implicată în acţiuni caritabile în sprijinul copiilor greu încercaţi din diverse colţuri ale lumii, şi-a lansat filiala din România la 29 aprile 2015
– 1630: A murit Agrippa d’Aubigné, poet şi cronicar francez (n. 1552)
– 1727: S-a născut coregraful şi dansatorul francez Jean-Georges Noverre, considerat creator al baletului modern (m. 1810) – 290 de ani
– 1842: S-a născut Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (m. 1899) – 175 de ani
– 1854: S-a născut Henri Poincaré, matematician, astronom şi filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1912)
– 1863: S-a născut poetul grec Konstantinos Petrou Kavafis, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul al XX-lea şi unul dintre ce mai mari exponenţi ai renaşterii limbii greceşti moderne (m. 1933)
– 1863: S-a născut publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (m. 1933)
– 1875: S-a născut Rafael Sabatini, scriitor britanic de origine italiană (m. 1950)
– 1879: S-a născut Sir Thomas Beecham, dirijor englez (m. 1961)
– 1885: S-a născut Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (m. 1948)
– 1893: S-a născut Harold C. Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1934 (m. 1981)
– 1895: S-a născut Sir Malcolm Sargent, dirijor şi compozitor englez (m. 1967)
– 1899: S-a născut Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (m. 1974)
– 1907: S-a născut Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film, de origine austriacă (m. 1997) – 110 ani
– 1917: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Celeste Holm (m. 2012) – 100 de ani
– 1919: S-a născut Gérard Oury (pe numele său real Max-Gérard Houry Tannenbaum), regizor, scenarist şi actor francez (m. 2006)
– 1923: S-a născut Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (m. 2010)
– 1926: S-a născut Paul Baran, inginer american de origine poloneză, unul dintre pionerii Internetului; a iniţiat, în 1967, proiectul Arpanet (packet-switched networks), proiect considerat un precursor al Internetului (m. 2011)
– 1936: S-a născut dirijorul şi muzicianul indian Zubin Mehta
– 1954: S-a născut Jerry Seinfeld, actor, scenograf şi producător american
– 1957: S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic de teatru şi film; singurul actor premiat cu 3 Oscaruri pentru rol principal – 60 de ani
– 1958: S-a născut actriţa americană de film Michelle Pfeiffer
– 1970: S-a născut André Agassi, fost jucător american de tenis, câştigător a 8 titluri de Grand Slam şi a medaliei olimpice de aur; a câştigat 17 turnee ATP Masters Series
– 1970: S-a născut actriţa de film americană Uma Thurman
– 1980: A murit Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film american de origine britanică, considerat maestrul suspans-ului (n. 1899)
– 2006: A murit economistul american John Kenneth Galbraith; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură; teoretician al fenomenului managementului (n. 1908, în Canada)
– 2008: A murit chimistul elveţian Albert Hofmann, cel care a descoperit accidental drogul halucinogen LSD (n. 1906)
– 2011: A murit pianistul rus Vladimir Krainev (n. 1944)
– 2012: A murit inginerul şi scriitorul francez Roland Moreno, inventatorul cardurilor cu microcipuri (1974); preşedintele şi directorul general al companiei „Innovatron”, pe care a înfiinţat-o în 1972 şi care a emis toate brevetele pentru produsele care au la bază cardul cu microcip (n. 1945) – 5 ani
– 2014: A murit Bob Hoskins (numele real: Robert William Hoskins), actor, regizor, producător, scenarist britanic (n. 1942)
– 2015: A murit François Michelin, directorul grupului cu același nume din ultimii 47 de ani; a fost cel care a transformat Michelin în gigantul mondial al industriei anvelopelor de astăzi şi care a revoluţionat procesul de producţie (n. 1926)
Sursa: RADOR