Turneul final de baschet masculin U18 va avea loc la București
Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 aprilie 2017, 15:03
Turneul final de baschet masculin,ediția 2016/2017 pentru juniori sub 18 ani se va desfășura la București
ACS 4Sports Agronomia va găzdui această competiție programată în perioada 6-10 mai.
Echipele calificate sunt CSU Știința, Steaua CSM EximBank, ACS 4Sports, toate din București, CSU Sibiu, BC Athletic Constanța. Lipsește numele celei de-a 6-a echipe calificate direct din faza semifinală.
Din lipsă de rezultate, situația între CN Aurel Vlaicu București și U-BT Cluj-Napoca este neclară. Una dintre aceste formații s-a calificat direct la turneul final, iar cealaltă va participa la turneul de baraj.
Tot la turneul de baraj vor juca CSȘ Bega Timișoara (grupa valorică A), respectiv Viitorul Cluj-Napoca și Laguna București (grupa valorică B). Barajul se va desfășura în perioada 28-30 aprilie, la Cluj-Napoca, în organizarea clubului Viitorul din localitate.