Meci dificil pentru HC Dobrogea Sud Constanța în fața campioanei
Publicat de Catalin Donose, 21 aprilie 2017, 11:26
Primul meci din semifinalele Ligii Naționale de handbal masculin se va disputa vineri seară, de la ora 20 (în direct la Digi Sport 2 și Dolce Sport 2) în sala Dinamo din Capitală.
HC Dobrogea Sud Constanța va avea ca adversară pe campioana en-titre, Dinamo București.
Va fi o partidă dificilă pentru constănțeni, care vor încerca să obțină un rezultat pozitiv pe terenul deținătoarei titlului, un grup de suporteri constănțeni, urmând să-și încurajeze favoriții în sala Dinamo.
Al doilea meci va avea loc în Sala Sporturilor din Constanța pe 26 aprilie, iar dacă scorul general va fi egal, partida decisivă se va disputa la București pe 13 mai.