FOTO/Cazinoul din Constanța: A FOST ODATĂ … VA MAI FI VREODATĂ? (documentar)

Publicat de , 21 aprilie 2017, 07:50

ÎN PREMIERĂ. UN DOCUMENTAR DESPRE CAZINOUL CONSTANȚA VA FI PREZENTAT, ÎN ACEASTĂ SEARĂ, ÎN CADRUL EMISIUNII „STIL DE VIAȚĂ”, CU MAGDA CHIRANA, DE LA ORA 18:00, LA RADIO CONSTANȚA

Emblema oraşului Constanţa, Cazinoul, atrage ca un magnet milioane de turişti în fiecare an. Povestea imobilului construit în stil Art Nouveau nu este, însă, una tocmai fericită. De-a lungul vremii, clădirea simbol a oraşului s-a lovit nu doar de schimbările politice, ci şi de mofturile politicienilor, care nu au mai găsit resurse pentru reabilitarea ei. În zilele noastre, Cazinoul a ajuns o ruină şi nu se mai vizitează decât arareori. Şi, în timp ce înalţii funcţionari ai statului se străduiesc să facă rost de bani, construcţia se încăpăţânează parcă să ţină singură piept valurilor mării, de mai bine de un veac.

În februarie 1903 reprezentanții Camerei Deputaților au aprobat lucrările de edilitate ce includeau lărgirea și înfrumusețarea bulevardului Elisabeta. Se doreau modificări majore, pentru a da strălucire și eleganță orașului de la malul mării. De aceea le-au numit de primă necesitate.

Imediat s-a pus problema ridicării unui Cazino. „Alături de alte construcţii, sunt necesare chiar rentabile într-o staţiune balneară ca a noastră”, arătau documentele vremii. Și așa a început totul. Dar nu înainte de a fi desemnat arhitectul. Zarurile au fost aruncate în favoarea ambițiosului tânăr de 32 de ani, Daniel Renard.

Iată ce scria Ziarul Constanța la 23 iunie 1903.

„În privinţa Casinului Comunal, a halei şi abatorului, administraţia comunală provocând o concurenţă de oferte pentru facerea proiectelor definitive, cu toate accesoriile lor, devize, caiete de sarcini şi altele cu conducerea lucrărilor consiliul a preferat…între ofertele domnilor arhitecţi D.Maimarolu şi Daniel Renard pe acestuia din urmă, român după mama domniei sale, fost colaborator la construcţia Pavilionului Român de la Expoziţia din Paris, (…)pentru că şede în Constanţa şi nu va abandona lucrările în seama altora.

Fragmentul apare în Studiul Istoric Cazinoul Comunal Constanța scris de istoricul Cezara Mucenic.

Dar cine era Daniel Renard? Istoricul de artă, Doina Păuleanu povestește:

„Era un tânăr arhitect care își făcuse studiile la Paris, mama sa era româncă, tatăl elvețian, în această calitate a și venit ca inginer la Căile Ferate în România. În momentul în care a ajuns aici, la malul marii, el a fost adus de Scarlat Vârnav, prefectul judetului și a făcut echipă cu acesta și cu primarul, Cristea Georgescu. Cred că, în acest elan extraordinar al tinereții, plus imaginația, plus ideea că poți să faci orice, că ți se cuvine orice, pentru că era o comandă foarte mare pentru un om aflat la începutul carierei, toate aceste lucruri ni-l imaginează ca pe un personaj extraordinar”.

E adevărat, un personaj extraordinar, dar care nu a fost ocolit de piedici. Motiv pentru care și Cazinoul a avut trei temelii, toate modificate în ton cu schimbările politice, dar și cu mofturile politicienilor. A fost preferat mai întâi Daniel Renard, apoi arhitectul Petre Antonescu, apoi din nou Renard. Istoricul Constantin Cheramidoglu de la Arhivele Naționale, Filiala Dobrogea declară:

„La momentul respectiv s-a început cu un proiect pe vremea unui regim liberal, dar nu era liberal proiectul, nu avea nimic. Eu nu știu dacă opoziția unora împotriva acestui proiect realizat de Daniel Renard avea la bază doar considerente estetice, cum s-a spus, potrivit lui Bănescu, că acest Cazino trebuie să arate stăpânirea noastră la malul mării. Ei vroiau ceva românesc (n.r. nu accente de Art Noveau). Ei l-au preferat pe Petre Antonescu în ideea că el va face ceva după un tipic românesc. Ne dăm seama că numai la suprafață au fost aceste discuții”.

„Decizia a fost întotdeauna una politică, a fost atunci și va rămâne politică, pentru că Daniel Renard a fost cu prefectul liberal, iar Petre Antonescu a fost cu primarul conservator. În momentul în care Renard a revenit a spus că fundațiile cazinoului conceput de Petre Antonescu i-au stricat fundațiile sale”, a completat criticul de artă Doina Păuleanu.

Întâmplător sau nu, acest joc între A fi sau A nu fi – se practică și astăzi. Dar ne întoarcem în septembrie 1903, la debutul construcțiilor de la Cazinou. Ziarul „ SECOLUL” Bucureşti tipărea următorul articol:

„Mulţumită unui concurs de împrejurări favorabile, înfrumuseţarea Constanţei şi înzestrarea ei cu apă, lumină, canaluri şi bulevarde va fi un fapt împlit… Cazinoul va avea două caturi: jos sală de biliard, sală de jocuri, salon de conversaţie, lectură, corespondenţă şi bufetul; sus: salon mare de bal, sală de teatru, sală de muzică etc. Terasa acestui frumos casinou va fi de 10 m acoperiţi şi 10 descoperiţi. Catul de sus al casinului va fi la nivelul p r o m e n o i r-ului de la stradă, adică la 12 m. deasupra mării…”

Însuși inginerul constructor Anghel Saligny a făcut ca toate aceste minuni ale vremii, faleza Cazinoului precum și platforma proiectată în mare, să fie posibile. Arhitectul Radu Cornescu, declară:

„Anghel Saligny care era atunci directorul lucrărilor Portului Constanța, a mutat malul falezei între 40 și 60 de metri, din beton armat și din piatră, promontoriul pe care a fost așezat Cazinoul și prima dată s-au făcut temeliile”.

După nenumărate modificări și reproiectări la cererea oficialilor din primărie, Daniel Renard termină clădirea Cazinoului. Nu cu 270 de mii de lei cât s-a preconizat la început, ci cu suma de 1 milion 200 de mii de lei.

Inaugurarea are loc la 15 august 1910, de Sfânta Marie, în prezența unui public numeros, personalități politice, preoți, dar și artiști. S-au jucat atunci piesele Gringoire, Refugiu, dar și Cântecul lebedei.

Piesa din urmă să fi fost un semn pentru starea muribundă în care a ajuns Cazinoul Constanța la o distanță de mai bine de un secol? Greu de spus!

Până la declanșarea Primului Război Mondial, atmosfera de pe faleza Cazinoului era minunată. Dovadă sunt scrierile, dar și numeroasele cărți poștale. Doamnele din înalta societate își etalau ținutele superbe, domnii le însoțeau respectuos pretutindeni, iar tinerii își jurau iubire eternă lângă mare, în sunet de fanfară. De altfel, toate evenimentele importante ale orașului erau marcate în aceasta zona de referință, un adevărat Kilometru 0 al protipendadei.

„Întotdeauna oamenii erau eleganți la Cazino, clădirea însăși impunea acest lucru. Cei care serveau erau de la Athenee Palace, sau din alte locuri distinse și stilate, atmosfera era extraordinară, masa era cu totul și cu totul colosală, bucătarii erau excepționali, tinerele se simțeau bine pentru că puteau să danseze, se organizau foarte des baluri. Evocăm la Belle Epoque, această epocă extraordinară în care oamenii erau mult mai destinși, AVEAU VOCAȚIA FERICIRII. Nu credeau că doar peste câțiva ani omenirea va intra într-unul dintre cele mai îngrozitoare cataclisme pe care le-a trăit, și anume Primul Război Mondial”, a declarat pentru Radio Constanța, directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu.

Însuși țarul Rusiei, Nicolae al II -lea, în vizita sa fulger la Constanța din data 1 iunie 1914 a fost invitat la Cazinou. Aici a discutat cu Regele Carol I și cu moștenitorul acestuia, principele Ferdinand despre iminența Primului Război Mondial.

„Pentru public a fost acea paradă militară, frumos desfășurată pe bulevardul care urma să se numească atunci Carol al II-lea. România căuta să se reorienteze, să se reașeze pe planul alianțelor, această importanță a fost sesizată de Marile Cancelarii ale Diplomației Europene care și-au dat seama ca România încearcă și va reuși să încline balanța în favoarea Antante, este de părere istoricul Constantin Cheramidoglu”.

Deși fusese transformat în spital militar, și teoretic, trebuia să fie ferit de bombardamente, Cazinoul a suferit mari distrugeri.

„Vine și ziua bombardamentului, cad bombe deasupra Cazinoului, una dintre ele pătrunde și reușește să provoace distrugeri mari înăuntru, chiar morți.Deși, se spune că exista simbolul respectiv, al Crucii Roșii, deasupra Cazinoului. Avioanele germane nu au ținut cont de această interdicție legală. Pagubele s-au accentuat la plecarea ocupanților, aceștia au luat tot ce se putea lua. (n.r. inclusiv acoperișul zincat al Cazinoului,un metal folosit în război). Au urmat discuții puternice în Consiliul Local în care mulți puneau problema dacă nu cumva trebuie dărâmată această clădire, sau lăsată să se distrugă, că doar- nu am adus-o noi în starea asta, spuneau ei”, a completat istoricul Constantin Cheramidoglu.

După război, Cazinoul a revenit la strălucirea inițială tot cu ajutorul arhitectului Daniel Renard, chemat pentru reparații. Dar nu a trecut mult și norii celui de-al Doilea Război Mondial au întunecat din nou cerul Constanței.

Cazinoul a căpătat un aer fantomatic la fel ca și celelalte clădiri principale ale orașului. La 23 august 1944 România întoarce armele împotriva Germaniei, dar nu scapă de prigoana aliaților sovietici. Potrivit istoricilor, statuia Reginei Elisabeta a fost băgată la beci, portretul lui Carol a fost dat jos de pe Farul din larg, iar Cazinoul este transformat în Casa de Cultură a Sindicatelor.

În 1952, aproape 100 de deţinuţi de la penitenciarul Poarta Albă au lucrat, în condiții extrem de grele, la refacerea Cazinoului.
Abia după 3 decenii, în perioada 1986-1988 Cazinoul intră cea mai mare, dar și în ultima renovare. Șeful de proiect a fost arhitectul Mircea Bocunescu. Șantierul a avut dimensiuni uriașe, iar despre el ne vorbește arhitectul constănțean Radu Cornescu .

„Zidurile și stâlpii au fost cămășuiți, se pune o plasă de armătură și cu o tencuială destul de puternică, a fost și o extindere pentru că partea din stânga s-a extins cu o bucată de bucătărie, s-a făcut și rampa aceea care duce la bucătăria de la subsol”.

Proaspăt restaurată, clădirea simbol de la malul mării și-a schimbat funcțiunea de la cazinou la cea de Alimentație Publică. Jocurile de noroc sunt interzise. În schimb se organizau cele mai frumoase nunți și cele mai râvnite petreceri. Conferențiarul universitar doctor Aurelia Lăpușan își amintește de clipele frumoase petrecute la Cazino… Când el nu ajunsese încă o epavă.

„Îmi amintesc, copil fiind, că plecam de mână cu părinții mei și cu fratele meu din Coiciu, pe jos,până la Cazino, pentru că a-l vedea săptămânal, a te întâlni cu marea la Cazino era o bucurie, era un eveniment pentru orice familie, săracă sau bogată. Apoi, acolo, vedeam filme, acolo am văzut și piese de teatru, acolo mi-aduc aminte de spectacole, acolo l-am întâlnit, copil fiind, pe George Vraca, în Înșiră-te Mărgărite. Lângă sala de spectacole era un covor roșu imens cât toată sala și erau oglinzi de Murano și vedeai marea din patru pereți.”

Dar povestea Cazinoului se schimbă radical în anul 2000 când, în urma unui proces, clădirea trece din administrația SC Litoral SA în grija primăriei. Din 2001și până în 2005 clădirea este închiriată unui investitor străin, Rocco Presta. Cazinoul Paris, cum a fost numit atunci îi invita pe oamenii bogați ai orașului și nu numai să-și încerce norocul la poker sau la ruletă.

Din 2005 începe cu adevărat Cântecul de Lebădă al Cazinoului. Același care, în urmă cu un secol se auzea, în versiunea unui spectacol inaugural.

Contractul de concesiune pe 49 de ani, semnat în 2007 între primărie și firma israeliană SC Queen Investment SRL ar fi trebuit să salveze Cazinoul. Străinii anunțau o investiție de 9 milioane de euro încă din primii ani. Numai că, în 2010, investitorii din Israel și-au anunțat plecarea.

„În clipa în care Queen Investment a dat faliment și s-a sistat asta trebuia să fie un proiect de întreținere a Cazinoului până când câștigă cineva Licitația”, a declarat arhitectul Radu Cornescu.

a mai adăugat Arhitectul Radu Cornescu. Clădirea rămâne din nou abandonată.

”Decât să investească încă 5 milioane în Cazino și să piardă șapte, mai bine închid și pleacă acasă cu ăștia două miliarde pierduți”.

explica atunci primarul municipilului Constanța, Radu Mazăre. Tot el a decis că cel mai bine este să vindem Cazinoul.

În 2011 edilul șef declara că:

”Este o căzătură, nu putem băga banii acolo. Dacă rămâne la primărie, costurile ajung la 10 milioane de euro, asta înseamnă sistarea asfaltării pe un an de zile sau pachete pentru bătrânii din Constanța pe 5 ani de zile”.

Radu Mazăre garanta atunci că în doi ani de zile cădirea se va prăbuși.

Dar Cazinoul nu s-a prăbușit. A rezistat nu doar degradării, ci și altor interese politice. În an pre-electoral, 2011, Ministrul Turismul Elena Udrea anunța că va reabilita Cazinoul în cel mai scurt timp. Nu s-a întâmplat acest lucru. Clădirea care pentru scurt timp fusese preluată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului printr-o hotărăre guvernamentală, a revenit primăriei Constanța.

În septembrie 2012, Radu Mazăre anunța că monumentul arhitectural se întoarce la municipalitate. Așa că ideea de a vinde Cazinoul îi apare din nou primarului ca fiind cea mai bună. Se răzgândește însă în 2013, când acceptă posibilitatea de a repara Cazinoul cu bani europeni. În martie 2013, chiar în clădirea Cazinoului, Nicușor Constantinescu anunța că a fost aprobată finanțarea europeană a Cazinoului.
Nici de această dată nu a fost cu noroc. În data de 2 octombrie 2014, Consiliul Local Constanța trece Cazinoul în patrimoniul Companiei Naționale de Investiții.

” Aici este paradoxul Cazinoului, sunt bani pentru refacerea lui, însă din cauza licitațiilor și a contestațiilor, durează de câțiva ani și se degradează pe zi ce trece”, precizează arhitectul Radu Cornescu.

În tot acest cenușiu rezervat Cazinoului, reprezentantii Sony au realizat un clip intitulat „More Brilliance. More Beauty” filmat în clădire. Imaginile spectaculoase cu baloanele pline de sclipici ce se sparg de tavanul cazinoului au făcut înconjurul lunii. Pentru o clipă Cazinoul a strălucit din nou.
„Eu cred că până la urmă se vor găsi niște soluții pentru că realmente este păcat, această clădire dacă mai stă mult așa sigur că se degradează mai tare”. este de părere criticul de artă, Doina Păuleanu.

La Ședința Consiliul Local din data de 31 ianuarie 2017, la punctul 29 s-a aflat proiectul de predare către Ministerul Dezvoltării a clădirii Cazinoului Constanța pentru începerea renovării. La unul dintre articole se preciza că dacă la 24 de luni de la data predării prin protocol nu sunt demarate lucrările, imobilul urmează să revină în patrimoniul Primăriei Constanţa. În decembrie 2016, reprezentanţii Companiei Naționale de Investiții au transmis o adresă prin care au anunţat că au trecut cei doi ani şi protocolul va expira în ianuarie. Din acest motiv a apărut proiectul HCL de prelungire a termenului de predare cu încă 24 de luni. Acesta a fost votat în unanimite. Primarul Constanței Decebal Făgădău este optimist în privința începerii lucrărilor de restaurare.Iată ce declară:
„Sunt convins că în interiorul celor 24 de luni, dacă nu mai devreme în interiorul anului acesta, va începe restaurarea efectivă a Cazinoului. Este extrem de dificilă procedura de licitație, dar în momentul în care se semnează un contract termenele sunt extrem de rigide și de ferme” .

Un destin ca în filme și totuși trist, pentru o clădire atât de frumoasă, catalogată monument arhitectural, notat în lista monumentelor istorice cu litera A, de cea mai mare importanță.
Doar viitorul o să ne confirme dacă de la „A FOST ODATĂ”, „VA MAI FI VREODATĂ Cazinoul din Constanța.

Un documentar realizat de Silvia Pascale