Unul dintre membrii Comitetului Director de la SSC Farul Constanța s-a autosuspendat !
Publicat de Catalin Donose, 20 aprilie 2017, 15:25
În etapa a 26-a din Liga a IV-a de fotbal, sâmbătă, de la ora 15, liderul clasamentului, SSC Farul Constanța va întâlni în deplasare pe Gloria Albești.
Președintele Marcel Lică a atras atenția că la echipă s-a instaurat o stare de automulțumire, distanța în clasament fiind destul de mare față de celelalte echipe.
Adunarea Generală Extraordinară a Membrilor Cotizanți de la SSC Farul este programată duminică, 23 aprilie, ora 10,30 în Sala de conferințe a Stadionului Farul.
Unul dintre membrii Comitetului Director, Sorin Mihăilescu a anunțat, că din cauza unor probleme familiale se autosuspendă.
Marcel Lică a anunțat că decizia sa, nu are nicio legătură cu apropierea SSC Farul față de FC Viitorul, pe viitor fiind posibilă o colaborare extinsă cu împrumuturi de jucători.
Antrenorul secund Gică Mina și jucătorul Iulian Răvoiu sunt optimiști și cred într-o victorie la Albești, suporterii urmând să fie din nou, alături de echipă.