NĂVODARI. Majoritatea locuitorilor nu au astăzi apă potabilă la robinete
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 aprilie 2017, 07:45
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, ce pleacă de la stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța, la ieșire din localitatea Lumina – zona Podului CFR, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, între orele 8:00 și 15:00.
Pentru limitarea efectelor acestor lucrări, echipele RAJA au făcut manevrele de vane necesare și au alimentat partea de est a orașului Năvodari prin conducta de siguranță. În această situație, au rămas fără apă la robinete abonații din Năvodari, mai puțin cei din partea de est și zona Industrială Midia.