Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptâmâna Patimilor
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 aprilie 2017, 07:58 / actualizat: 15 aprilie 2017, 10:13
Creştinii sunt astăzi în Sâmbăta Mare, ultima zi până la sărbătoarea Învierii Domnului.
La Ierusalim va avea loc slujba Sfintei Lumini, un ritual ortodox unic în an, în cadrul căruia Patriarhul grec al Ierusalimului iese din Mormântul Domnului cu lumânările aprinse şi împarte lumina.
O delegaţie a Patriarhiei Române se află la Ierusalim pentru a aduce în ţară lumina sfântă ce va fi împărţită la miezul nopţii în biserici, la Slujba Învierii.
În această seară, de la ora 23:40, Înalt Preasfinția Sa Teodosie va aduce Lumina Sfântă din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din Constanța. Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei Arhiepiscopale „Sf, Apostoli Petru și Pavelׅ“, unde, de la ora 24:00, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Mâine, începând cu ora 11:45, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită mai multe limbi de circulație internațională.