CONSTANȚA: Nu uitați că săptămâna viitoare vor suna alarmele la DEZASTRE!
Publicat de , 14 aprilie 2017, 19:30
Primăria Municipiului Constanța amintește locuitorilor urbei că, în perioada 18 – 21 aprilie, între orele 10:00 și 15:00, la nivelul întregii țări se va derula un exercițiu de verificare a sirenelor electronice și electrice.
Semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE“ este compus din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Exercițiul va avea loc, în Constanța, într-una din zilele din intervalul amintit, în urma transmiterii de către dispeceratul ISU a mesajului de înștiințare către autoritățile locale.
În municipiul Constanța există 68 de sirene electrice și electronice, repartizate în toate zonele orașului.
Nu uitați că este doar un exercițiu și nu intrați în panică la auzul sirenelor!