Batalionul 307 Infanterie Marină BABADAG, la exercițiul „Summer Shield”
Publicat de , 12 aprilie 2017, 14:59
Un detașament de militari de la Batalionul 307 Infanterie Marină, condus de locotenentul Alexandru Taban va participa, în perioada 13-30 aprilie, la Exercițiul multinațional „Summer Shield”.
Infanteriştii marini români vor executa, alături de aproximativ o mie de militari din Bulgaria, Canada, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Luxemburg şi Statele Unite ale Americii, activități de instrucție pentru planificarea și coordonarea sprijinului de luptă pe timpul operațiilor defensive.
Exerciţiul, desfăşurat în baza militară Adazi din Letonia, sub conducerea comandantului Batalionului de Sprijin leton, locotenent-colonelul Gert Savins, are ca obiectiv principal creșterea nivelului de instrucție colectivă și al interoperabilității în domeniul operațiilor la nivel tactic ca forță de sprijin.