TULCEA: Bani pentru investiții de infrastructură
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 aprilie 2017, 10:06
Toate localitățile județului Tulcea sunt beneficiare ale unor investiții realizate cu fonduri europene sau cu fonduri guvernamentale.
La nivelul județului Tulcea, numai pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) au fost depuse (și sunt eligibile) aproape 200 de proiecte care cuprind investiții de infrastructură (apă — canal, drumuri, iluminat public, unități de învățământ, unități sanitare, etc) pentru unitățile administrative teritoriale.
‘Avem autorități locale care au mai multe proiecte depuse, astfel încât să își acopere necesarul de investiții, dar și unități administrative teritoriale care au depus proiecte ce reprezintă strictul necesar la nivelul localităților’, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pentru tulceni, vom enumera proiectele depuse pe PNDL de Primăria Municipiului Tulcea: ‘Reabilitare — modernizare rețea de apă pe strada Barajului și strada Viticulturii’, ‘Îmbunătățirea capacității de preluare a apelor meteorice din municipiul Tulcea’, ‘Reabilitare — modernizare rețea de canalizare strada Bacului și strada Viticulturii’, ‘Rețea de canalizare ape pluviale strada Alexandru cel Bun’, ‘Reabilitare grădinița numărul 3 de pe strada Mircea Vodă, nr. 47’.
‘Sperăm ca și prin celălalte surse de finanțare, prin proiectele ce vor fi depuse, municipiul Tulcea să arate așa cum își doresc toți tulcenii’, a mai spus președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.