CFR Călători suplimentează numărul de vagoane în perioada Sărbătorilor de Paște
Publicat de , 11 aprilie 2017, 17:41
În minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, la nivelul întregii rețele feroviare, capacitatea de transport va fi adaptată la evoluția și dinamica traficului de pasageri, spun reprezentanții CFR Călători.
Trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri față de zilele obișnuite.
Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de călători generată de călătoriile gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipație: Online de pe www.cfrcalatori.ro ; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay ; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism) și prin telefon la 021/9522, se arată într-un comunicat de presă.