Calendarul zilei – 8 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 8 aprilie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Economic
* Braşov:Târgul de Florii cu produse handmade are loc între orele 11:00 şi 20:00, la Centrul Cultural Reduta (8-9 apr.)
* Rămnicu Vâlcea: SC Plăcerea Naturii şi Asociaţia Apicola Scundu, în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea şi World Vision Romania – Biroul Zonal Vâlcea, organizează ediţia a VI-a a Târgului Apicol Oltenia Rămnicu Vâlcea (8-9 apr.)
– Cultură
* Asociația Art Out organizează Gala Art Out 2017, eveniment aflat la a IV-a ediție, în amfiteatrul Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității București, în Bd. Regina Elisabeta nr.4-12
* În zilele de 8 şi 9 aprilie, ARCEN în colaborare cu Institutul Francez din București va relua într-un format nou traseul-cultural „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade” din seria de evenimente „Eliade 110”, care marchează 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade.Traseul se va desfășura în cartierele istorice Mântuleasa, Sfântul Ștefan și Sfinților. Punctul de pornire al traseului va fi de fiecare dată: Biserica Mântuleasa (str. Mântuleasa nr. 20)
* Drobeta-Turnu Severin: Între 5 și 8 aprilie, va avea loc cea de-a cincea ediție a festivalului ”Soundczech” – ora 21:00, Kripton Club
* Roman: Concert susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul turneului „Pianul Călător”, ediţia a VII-a, în perioada 5 aprilie – 4 mai – la Casa de Cultură. Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical
* Târgu-Jiu: Premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”, în regia lui Marian Negrescu – la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”
– Sport
* Programul etapei a 5-a a sezonului play off / out în Liga 1 de fotbal:
- ora 14:30 – FC Voluntari – ASA
- ora 20:30 – CSM Poli Iași – Botoșani
– S-a întâmplat într-o zi de 8 aprilie
* Acum 197 de ani (1820), în Insula Milos din Marea Egee, a fost descoperită o sculptură antică a Afroditei, cunoscută astăzi ca celebra statuie grecească Venus din Milo. Conform unei inscripții de pe soclul inițial sculptura a dispărut misterios imediat după descoperire şi a fost sculptată de „Alexandros, fiul lui Menides, cetățean al Antiohiei din Maeander …”. Povestea descoperirii sculpturii începe când un ofițer francez pe nume Oliver Voutier şi un fermier local, pe nume Yorgos Kentrotas, au observat pe locul unui vechi teatru de pe insula Milos o bucată de piatră, a cărei frumuseţe i-a atras imediat atenţia lui Voutier. Acesta l-a plătit pe fermier să sape mai adânc pentru a extrage întregul obiect. În anul 1821, sculptura i-a fost prezentată regelui Ludovic al XVIII-lea care s-a oferit să o aşeze la Muzeul Luvru din Paris, unde a rămas până în zilele noastre. Venus din Milo este una dintre cele mai celebre sculpturi ale Greciei antice şi una dintre cele mai cunoscute monumente vechi din întreaga lume
* Cu 188 de ani în urmă (1829) a apărut la Bucureşti, până la 19.IV/1.V.1848, „Curierul românesc”, primul periodic din Ţara Românească, editat de Ion Heliade Rădulescu (între 29.XI/11.XII şi 13/25.XII.1859 a apărut seria a II-a) (8/20)
* În urmă cu 132 de ani (1885), pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale. Piesa a fost publicată la data de 1 mai a aceluiaşi an în revista „Convorbiri literare” (8/20)
* Acum 113 ani (1904) Regatul Unit şi Republica Franceză au semnat Antanta cordială. Dincolo de problemele imediate ridicate de expansiunea colonială tratate de acest acord, semnarea Antantei Cordiale a marcat sfârşitul unui mileniu de conflicte intermitente între cele două ţări şi statele predecesoare ale lor, şi începutul unei coexistenţe paşnice care continuă şi în prezent. Antanta Cordială, împreună cu alianţa anglo-rusă şi cu alianţa ruso-franceză, a alcătuit sistemul de alianţe denumit Tripla Înţelegere între Regatul Unit, Franţa şi Rusia, alianţă ce a constituit tabăra învingătoare în Primul Război Mondial
* Într-o zi de 8 aprilie, cu 7 ani în urmă (2010), a fost semnat, la Praga, Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive, START-2 (Strategic Arms Reduction Treaty), de către preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cel american, Barack Obama, fiind o continuare a unei înţelegeri semnate în anul 1991, după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Tratatul, care a intrat în vigoare la 5.II.2011, prevede desfăşurarea a maximum 1.550 de ogive nucleare de către fiecare din cele două state, reprezentând o reducere cu 30% faţă de nivelul stabilit prin Tratatul de dezarmare nucleară încheiat în 2002
Aniversări – Comemorări
– Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morţilor (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)
– Pomenirea învierii lui Lazăr (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)
– „Sărbătoarea Etniei Romilor din România”, stabilită ca urmare a unei propuneri a deputatului minorităţii rome Nicolae Păun, concretizată prin Legea nr. 66/2006
– 1802: S-a născut Gheorghe Magheru, general şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (membru în Guvernul provizoriu); a luptat pentru unirea Principatelor (m. 1880) – 215 ani. NOTĂ: “Bărbaţi ai datoriei 1848-1849. Mic dicţionar” dă naşterea la 3 martie 1802
– 1828, 8/20: S-a născut medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti; membru post-mortem al Academiei Române din 2003 (m. 1884). NOTĂ: Alte surse (Calendar UNESCO 1984 sau Academica 7.V.1993) dau ca dată a morţii 26.VIII.1884
– 1839, 8/20: S-a născut (la Sigmaringen, Germania) Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1867; preşedinte de onoare (1879-1914) şi protector (1867-1914) al Academiei Române (m. 1914)
– 1885: A murit Constantin A. Rosetti, scriitor, publicist şi om politic liberal; ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867) a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române din 1866, numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia (n. 1816)
– 1891, 8/20: S-a născut inginerul Aurel Beleş; proiecte şi lucrări în domeniul construcţiilor şi al seismologiei inginereşti; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976)
– 1898: S-a născut Alexandru Claudian, sociolog al literaturii şi poet; deţinut politic între anii 1954 şi 1960 (m. 1962)
– 1904: S-a născut inginerul Gheorghe Manea; cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor de maşini; cursurile sale la Institutul Politehnic Bucureşti (publicate sub titlul „Organe de maşini”, 1956-1958) au devenit lucrări de referinţă în domeniu; membru corespondent al Academiei Române (m. 1978)
– 1911: S-a născut eseistul şi filosoful Emil Cioran; în 1938 primeşte o bursă din partea statului francez şi se stabileşte apoi la Paris, unde a continuat să scrie în limba franceză; membru post-mortem al Academiei Române din 2009 (m. 1995)
– 1917: S-a născut Florentin Delmar (numele real: Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (m. 1983) – 100 de ani
– 1917: A murit juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; fondatorul criminologiei românesti; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (n. 1858) – 100 de ani
– 1927: S-a născut George Grigoriu, compozitor, solist şi dirijor de muzică uşoară; una dintre forţele creatoare ale muzicii de divertisment, afirmându-se şi în film, musical, operetă şi coral (m. 1999) – 90 de ani
– 1929: S-a născut Liviu Leonte, critic şi istoric literar
– 1933: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) muzicologul şi criticul muzical Elena Zottoviceanu; în perioada aprilie 1991 – noiembrie 1993 a fost director al Direcţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române
– 1933: S-a născut istoricul Florin Constantiniu; studii referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României; preocupări privind istoria celui de-al Doilea Război Mondial; autor al sintezei „O istorie sinceră a poporului român”; membru titular al Academiei Române din 2006 (m. 2012)
– 1941: S-a născut matematicianul Dorin Ieşan; studii în domeniul mecanicii mediilor continue, în mecanica generalizată a solidelor, în mecanica mediilor elastice; membru corespondent al Academiei Române din 2001
– 1946: S-a născut Florin Niculai Georgescu, pictor român stabilit la Paris din 1976 (m. 1995)
– 1946: A murit Sava Athanasiu, geolog şi paleontolog; considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1861)
– 1946: S-a născut artistul vizual Ioan Cadar; autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi al vitraliilor din catedrale, biserici şi palate din România (m. 2013)
– 1980: A murit medicul Ion Emil Bruckner; în cercetările sale s-a ocupat de fenomenele de imunitate, de identificarea şi clasificarea formelor anatomo-clinice ale hepatitei cronice, de bolile reumatismale, ca şi de colagen; a introdus metode noi de cercetare de laborator în domeniul nefrologiei; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1912)
– 1984: A murit criticul literar Monica Lazăr; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (n. 1933)
– 1988: A murit sculptorul Vasile Blendea (n. 1895)
– 1994: A murit actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu; pionier al cinematografului românesc (încă din epoca filmului mut) (n. 1901). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1904
– 2002: A murit pictorul Florin Mitroi (n. 1938) – 15 ani
– 2011: A murit Hedda Sterne (numele la naştere: Hedwig Lindenberg), artistă plastică de origine română, stabilită la New York (n. 1910)
– 2011: A murit Alex Leo Şerban, critic de film, eseist, prozator, traducător; unul dintre cei mai cunoscuţi critici de film ai României timp de aproape trei decenii (n. 1959)
– 2016: A murit Mircea Albulescu (numele adevărat: Iorgu Constantin V. Albulescu), actor, profesor universitar, publicist, poet şi prozator; actor al Teatrului de Comedie (1968-1974) şi al Teatrului Naţional (1974-1997), cu un vast registru repertorial – peste 80 de roluri – în sute de spectacole; a jucat în peste 70 de filme; a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile (n. 1934) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Göteborg, Suedia: Congres al Partidului social-democrat (8 – 12 apr.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Romilor”; proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat la Varşovia. A fost aleasă această dată în amintirea zilei de 8 aprilie 1971, când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome. Cu acea ocazie, au fost puse bazele unei organizaţii internaţionale a romilor, denumită „Uniunea Internaţională a Romilor”
– 1492: A murit Lorenzo de Medici, conducător, din 1469, al Florenţei; poet şi filosof; sprijinitor al artelor şi literaturii, a atras la curtea sa numeroşi artişti şi umanişti, făcând din Florenţa adevăratul centru al Renaşterii italiene (n. 1449) – 525 de ani. NOTĂ: Enciclopedia Britannica menţionează ca dată a morţii 9 aprilie 1492
– 1692: S-a născut Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (m. 1770) – 325 de ani
– 1779: S-a născut Johann (Salamo Christoph) Schweigger, chimist şi fizician german, inventatorul galvanometrului (1820) (m. 1857)
– 1818: S-a născut August Wilhelm von Hofmann, chimist german, fondatorul Societăţii germane de chimie (m. 1892)
– 1835: A murit Wilhelm von Humboldt, filolog, lingvist, filosof, scriitor şi om politic german; întemeietorul Universităţii din Berlin (1810); adept al unificării Germaniei şi al unor reforme liberale (n. 1767)
– 1848: A murit compozitorul italian Gaetano Donizetti (n. 1797)
– 1859: S-a născut filosoful german Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (m. 1938)
– 1861: A murit inventatorul american Elisha Graves Otis, cel care a descoperit frâna pentru ascensor (n. 1811)
– 1866: A murit Benjamin Guy Babington, medic englez, inventatorul laringscopului (n. 1794)
– 1869: S-a născut Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (m. 1939)
– 1870: A murit Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (n. 1802)
– 1889: S-a născut Sir Adrian Boult, dirijor englez (m. 1983)
– 1912: S-a născut Sonja Henie, renumită patinatoare şi actriţă americană de origine norvegiană; multiplă campioană olimpică (1928, 1932, 1936); campioană mondială la patinaj între anii 1927 şi 1936, de 10 ori consecutiv (m. 1969) – 105 ani
– 1914: S-a născut Maria Félix (pe numele său adevărat María de los Ángeles Félix Güereña), actriţă mexicană de film (m. 2002)
– 1921: S-a născut tenorul italian Franco Corelli (m. 2003)
– 1929: S-a născut şansonetistul belgian Jacques Brel (m. 1978)
– 1932: S-a născut Jean-Paul Rappeneau, regizor şi scenarist francez de film – 85 de ani
– 1938: S-a născut Kofi Annan, diplomat ghanez, fost secretar general al ONU între anii 1997 şi 2006 (două mandate de cinci ani); Premiul Nobel pentru Pace în anul 2001, alături de Organizaţia Naţiunilor Unite
– 1943: S-a născut scriitorul britanic James Herbert, autorul unor romane horror de succes precum „The Rats” şi „The Fog” (m. 2013)
– 1950: A murit (la Londra) renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky; după o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice (n. 1890, la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori)
– 1968: A murit pictorul german Ernst Wilhelm Nay (n. 1902)
– 1973: A murit Pablo Picasso (Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruíz y Picasso), pictor, grafician, sculptor şi ceramist spaniol, stabilit definitiv la Paris în 1903 (n. 1881)
– 1984: A murit fizicianul rus Piotr Kapiţa; contribuţii privind fizica temperaturilor joase, plasmele fierbinţi, fulgerul globular; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson (n. 1894)
– 1993: A murit Marian Anderson, cântăreaţă americană de operă (contraaltistă); prima cântăreaţă afro-americană care a apărut la „Metropolitan Opera” (n. 1897)
– 2002: A murit Maria Félix, actriţă mexicană de film (n. 1914) – 15 ani
– 2013: A murit Sara (Sarita) Montiel, actriţă de film şi cântăreaţa spaniolă; un adevărat mega-star în Europa şi America Latină, ea a fost şi cea mai mediatizată actriţă spaniolă de la jumătatea secolului al XX-lea (n. 1928)
– 2013: A murit lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (n. 1925)
– 2016: A murit Anatol Ciobanu, filolog şi profesor din Republica Moldova; reprezentant de seamă al lingvisticii române, a militat pentru ca limba neamului să-şi recapete denumirea ei firească, să devină limbă oficială a statului (n. 1934) – 1 an
Sursa: RADOR