Trei sute de alergători au participat la Crosul Primăverii de la Năvodari
Publicat de Claudiu Dobrescu, 3 aprilie 2017, 10:35
La cea de-a doua ediție a Crosului Primăverii de la Năvodari au participat trei sute de concurenți, la patru categorii de vârstă, (7-11 ani, 12-17 ani, 18-50 ani și 50 +) atât la feminin cât și la masculin.
Competiția s-a desfășurat ieri de la ora 11.00 nîn organizarea Primăria Năvodari, a Consiliul Local și a Clubului Sportiv din localitate. După cum se arată pe site-ul oficial al CS Năvodari.
Seniorii au avut de parcurs un traseu de 4 kilometri prin oraș iar la final un tur de pistă pe stadion.
La categoria 7-11 ani cursa a fost câștigată de Ryana Baciu de la Școala „Grigore Moisil”din Năvodari iar la masculin, au trecut primii linia de sosire Mario Aioanei, Andrei Borza și Robert Chirilă, fotbaliști la Academia Hagi și la CS Năvodari.
La categoria 12-17 ani, câștigătoare sunt trei atlete de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța: Seigean Besir, Rebeca Călin și Bianca Șiangă, iar la masculin s-au impus Ștefan Oprișan de la Liceul „Traian” și Georgian Grama de la Liceul „George Călinescu” Constanța.
Grupa 18-50 ani, feminin: 1. Alina Drăgan, 2. Elena Urîtu, 3. Svetlana Bănaru, masculin: 1. Andrei Cojocaru (LPS „Nicolae Rotaru” Constanța), 2. Marius Claudiu Dumitru, 3. Gabriel Vasu (instructor aikido).
La 50+ a câștigat Stela Chiru, iar la masculin câștigători au fost Gheorghe Romașcanu, Marian Miron și Marcel Bocăneț.