Calendarul zilei – 3 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 3 aprilie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Urmează să aibă loc ceremonia de învestire în funcţie a ministrului mediului şi vicepremierului, Graţiela Gavrilescu (ALDE), şi a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE), în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis – ora 17:00, la Palatul Cotroceni
– Senat
* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 12:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala 5001, etaj 5
– Camera Deputaţilor
* ora 14:00 – Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România organizează consultarea publică, cu tema „Fără penali în funcții publice” – la sala Grupului parlamentar al USR, etaj 1M
* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţă în plen
– Uniunea Europeană
* Institutul European din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice, organizează dezbaterea cu tema „Cadrul financiar multianual post-2020 – un răspuns pentru viitorul UE” – ora 10:00, la Centrul Infoeuropa, Calea Victoriei nr. 88. Evenimentul este înscris în calendarul dezbaterilor publice dedicate pregătirii Președinției române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. Participă: Ministru delegat pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ana Birchall, secretarul de stat, în Ministerul Finanțelor Publice, Elena Georgescu, consilierul prezidențial pentru Afaceri Europene, Administrația Prezidențială, Leonard Orban, Daniel Dăianu, membru al Grupului la Nivel Înalt privind Resursele Proprii (HLGOR), membru al Academiei Române, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României
* Center for EU Communication Studies (SNSPA) organizează o dezbatere dedicată actualelor tendințe la nivelul Uniunii Europene și celor 5 scenarii din Carta Albă a Preşedintelui Juncker – ora 19:00, la Sediul SNSPA, Bd. Expoziției, 30A, sala multifuncțională (parter). Cu aceeași ocazie, va avea loc lansarea volumului: „Uniunea Europeană, un trend în derivă? O analiză a discursului mediatic și a perspectivei tinerilor”, autor: Oana Ștefăniță, Editura Comunicare.ro
– Ministere
* Sevil Shhaideh, viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, participă la Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România (AOR) (2 – 4 apr.) – ora 10:00, la Phoenicia Grand Hotel, Bd. Alexandru Șerbănescu nr. 87, Sector 1. Evenimentul reunește primarii de orașe din întreaga țară și principalii parteneri de dialog din cadrul administrației publice centrale. Printre invitați: Călin Popescu-Tăriceanu – președintele Senatului, Liviu Dragnea – președintele Camerei Deputaților, premierul Sorin Grindeanu
– Apărare, Interne
* Manifestări prilejuite de aniversarea a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române (3 apr.):
- Alba – Iulia: Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba organizează o ceremonie militară la care vor participa reprezentanți ai tuturor structurilor instituției – ora 12:00, în Piața Tricolorului (în fața Catedralei Reîntregirii Neamului)
- Bistriţa: Ziua Jandarmeriei Române va fi sărbătorită de la ora 12:00, pe pietonalul „Liviu Rebreanu”
- Constanţa: De la ora 8:00, în prezența întregului personal al Jandarmeriei Constanța, la sediile celor două unități se va arbora Drapelul Național, în acordurile Imnului Național. Ceremonialul va continua cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române”. De la ora 10:00, jandarmii constănțeni vor primi în mijlocul lor peste 600 de preșcolari și elevi din instituțiile de învățământ din județul Constanța
- Drobeta-Turnu Severin: Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți organizează simpozionul „Jandarmeria Română — de 167 de ani pentru România” – ora 11:00, Sala Palatului Cultural „Theodor Costescu”
- Iaşi: Între orele 11:00 – 12:00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași va fi organizată „Ziua Porților Deschise”, la activitate fiind invitați elevi de la mai multe instituții de învățământ din Iași. Cu acest prilej vor fi prezentate exerciții demonstrative de intervenție și cu câinii de serviciu, va fi expusă tehnica de intervenție și va putea fi vizitat muzeul unității
- Jud. Vrancea: Activități organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea „General de brigadă Eracle Nicoleanu”:
► ora 9:00 – exercițiu demonstrativ – Crângul Petrești
► ora 9:30 – „Ziua Porților Deschise”, la sediul din Strada Plevnei nr. 2, unde vor fi expuse mijloacele și tehnica din dotarea jandarmilor
► ora 11:00 – Simpozion „Jandarmeria Română 167 de ani de existență”, în cadrul căruia va avea loc și festivitatea de premiere a participanților la competițiile desfășurate în cadrul I.J.J. Vrancea, precum și avansarea înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad a cadrelor unității – la Sala Mare a Cercului Militar Focșani
* Buzău: Poliția Română desfășoară, la nivel național, cea de-a XII-a ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalității” (3 – 7 apr.). Din program:
- la nivelul județului Buzău, se va desfăşura acţiunea „Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului”
* Constanţa: Forțele Navale Române (FNR) organizează în perioada 3 – 5 aprilie, exercițiul militar „Steaua de mare”, la care vor participa peste 400 de militari români și turci, urmând a fi utilizate fregata „Turgutreis” și nava purtătoare de rachete „Yildiz” (P-348) ale Armatei Turciei
– Juridic
* Conferință despre recentele modificări ale Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat este organizată de Societatea de Științe Juridice în parteneriat cu Baroul București, Hotca & Asociații, Mareș Danilescu Mareș, cu susținerea Camerei de Comerț și Industrie a României – ora 13:00, la Sala de festivități a Baroului București „Avocat Flavius Teodosiu”, etaj 6
– Social
* Manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului (2 apr.):
- Fundația „Pentru Voi” din Timișoara, Federația Incluziune România, Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist și Federația Dizabnet organizează acțiunea de protest „Floarea albastră”: persoane cu autism vor dărui guvernanților venitul lor pe o zi, sub forma unei flori albastre de „Nu mă uita”, cu solicitarea creșterii indemnizației persoanelor adulte cu autism. Acțiunea se va organiza în mai multe orașe ale țării
- Cluj-Napoca: La Centrul de zi al Asociației de Autism Transilvania (AAT), între orele 11:30 și 14:30, se desfăşoară „Ziua Porților Deschise” – Str. Gheorghe Marinescu nr. 84-86
– Economic
* Gala Premiilor „Made in Romania” – ora 18:30, la Stejarii Country Club, Str. Jandarmeriei nr. 14A
– Mediu
* Câmpia Turzii: Angajaţii Primăriei Municipiului Câmpia Turzii demarează o acţiune de plantare a arborilor, în cadrul căreia se vor sădi specii potrivite pentru zonele amenjate ca parcuri – ora 14:00, în zona Teilor din Parcul Municipal. Activitatea face parte din Programul „Fii Responsabil! Fii partenerul meu”, Proiectul „Luna Pădurii” (15 mar. – 15 apr.)
– Învăţământ, Cercetare
* Comisia Fulbright Româno-Americană și Universitatea din București organizează o prezentare a oportunităților de studiu și de cercetare în Statele Unite, prin programul de Burse Fulbright – ora 11:00, în Amfiteatrul Odobescu al Facultății de Litere din Universitatea din București, Str. Edgar Quinet nr. 5-7. Prezentarea se va concentra asupra Programului „Fulbright Student Award 2018-2019”, pentru studii de masterat sau de cercetare doctorală (non-degree) la universități din Statele Unite ale Americii
* „Zilele Porţilor Deschise” la Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială – Universitatea Bucureşti (3 – 7 apr.). Din program:
- ora 16:00 – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, alături de Centrul Naţional de Cultură a Romilor „Romano Kher”, deschide lista evenimentelor cu o caravana culturală pentru educaţie interculturală prin diversitate, concretizată prin teatru – forum, urmat de o dezbatere şi concert de jazz manouche
- ora 18:00 – Despre sociologia corpului, reprezentările corpului şi semnificaţii culturale legate de categorii sociale, comunităţi, genuri, vârste sau etnii
* Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în perioada 3 – 5 aprilie, „Zilele Porţilor Deschise”, la sediul său din Str. Edgar Quinet nr. 5-7. Din program:
- cursuri deschise
- vizite ghidate în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultăţii de Litere (filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”), vor avea loc în zilele de luni, marţi, miercuri, în intervalul 10:30-12:00. Coordonator al vizitelor ghidate este asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță (Departamentul de Științe ale Comunicării)
- discuţii cu studenţii, masteranzii și profesorii facultăţii despre viața de student în Facultatea de Litere care au loc în zilele de luni, marţi, miercuri, intervalul 10:00-17:00, la standurile diverselor programe de studii, organizate în Holul de Marmură al Facultății de Litere (Str. Edgar Quinet nr. 5-7)
- conferințe cu invitați de marcă ai lumii culturale românești
– Cultură
* Lansarea volumului „Povești din Țara Copiilor Fericiți”, autor Petre Crăciun – ora 17:30, la Librăria ”Mihai Eminescu”. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii „Bucuria poveștilor”, Adriana Ene
* Artist-talk cu Ania Nowak, (la tranzit.ro/București – Str. Gazelei nr. 44), în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de arte performative „News from Polska” (31 martie-9 aprilie), pe scena Centrului Național al Dansului din București (CNDB) – ora 19:30. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Fuego va susține un concert la Teatrul Național București, în cadrul turneului național „Lăsați-mi muzica” – ora 20:00
* Cluj-Napoca: Cluj Shorts International Short Film Festival, ediția a V-a (3 – 9 apr.)
* Provincia Catania, Italia: Concert susţinut de Andreea Chira (nai) şi Adrian Gaşpar (pian), în cadrul turneului italian „Classic meets Jazz meets Folk” al duo-ului organizat de Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Forumul Austriac de Cultură din Roma şi cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti – ora 18:30, la Scuola Secondaria „Dante Alighieri”
– Sport
* Programul etapei a 3-a a sezonului play off / out în Liga 1 de fotbal, faza grupelor:
- ora 20:30 – Astra Giurgiu – Viitorul – stadionul „Marin Anastasovici”
* Galaţi: Patinoarul Dunărea va găzdui, după 38 de ani, în perioada 3-9 aprilie, Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru seniori, Divizia II, Grupa A. Echipa națională a României va lupta împotriva reprezentativelor din Spania, Belgia, Serbia, Islanda și Australia. Din program:
- România – Belgia – ora 20:00
– S-a întâmplat într-o zi de 3 aprilie
* Acum 99 de ani (1918) a luat fiinţă, la Iaşi, formaţiunea politică Liga Poporului (transformată în 1920 în Partidul Poporului), constituită în jurul personalităţii generalului Alexandru Averescu, aureolat de succesele repurtate în bătăliile din anul 1917. Formaţiunea politică devine, în 1920, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională (3/16)
* La data de 3 aprilie 1933, acum 84 de ani, locotenentul David Mclntyre și Sir Douglas-Hamilton au fost primii oameni care au zburat peste vârful Everestului, într-o expediţie britanică, condusă de marchizul de Clydesdale şi finanţată de Lucy, Lady Houston
* În urmă cu 69 de ani (1948) începea aplicarea Planului Marshall, denumire dată propunerii guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală (după terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale), prezentată de secretarul de stat George Marshall la 5 iunie 1947 (în septembrie 1947 a avut loc, la Paris, o conferinţă economică a statelor vest-europene care au acceptat, în esenţă, Planul Marshall, în vigoare până în iunie 1951)
* Acum 51 de ani (1966) staţia automată sovietică „Luna 10” a devenit primul satelit artificial al Lunii. „Luna 10” (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei)
* Se împlinesc 50 de ani (1967) de la stabilirea de relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Canada. Relaţiile diplomatice între România şi Canada au fost stabilite la 16 august 1919, prin înfiinţarea Consulatului General al României la Montréal
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Jandarmeriei Române”, stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850 domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”; la 1.IX.1893 a fost promulgată Legea asupra jandarmeriei rurale, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România
– 1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906). NOTĂ: Enciclopedia României „Cugetarea” (1999) dă ca dată a morţii 1909
– 1853: S-a născut chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu inginerul Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1903)
– 1880: S-a născut principele George Valentin Bibescu, unul dintre cei mai buni piloți români; considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa)); din iniţiativa sa a luat naştere, în anul 1920, Aeroclubul Regal al României (m. 1941). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 22 martie 1880
– 1889: S-a născut Grigoraş (Grigore) Dinicu, violonist şi compozitor (m. 1949)
– 1893: S-a născut prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru) (m. 1956)
– 1905: A murit Ion Pop-Reteganul, folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei, prozator şi publicist; culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (n. 1853)
– 1914: S-a născut Florin Tornea, poet, traducător (a tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss), istoric literar şi teatrolog (conferenţiar la Institutul de Teatru ”I. L. Caragiale” din Bucureşti, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române, redactor-şef adjunct la revista ”Teatrul”, unde a scris cronici dramatice, comentarii cu miză teoretică, articole de istorie a teatrului românesc ş.a.m.d.) (m. 1989)
– 1925: S-a născut pianistul Mîndru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (m. 1978). NOTĂ: Unele surse (http://www.bach-cantatas.com/Bio/Katz-Mindru.htm, http://www.cfmj.fr/mediatheque-halphen/dernieres-acquisitions/livres-articles-12/mindru-katz.html) dau ca dată a naşterii data de 3 iunie 1925
– 1927: S-a născut interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu (m. 1989) – 90 de ani
– 1940: S-a născut Neagu Udroiu, publicist şi scriitor; fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia
– 1944: A murit pictorul Octav Băncilă (n. 1872)
– 1945: S-a născut Florentin Popescu, poet, prozator, istoric şi critic literar, ziarist
– 1967: S-a născut regizorul Cristi Puiu; a debutat în 2001 cu filmul „Marfa şi banii”, film care a obţinut mai multe premii internaţionale; a continuat cu un film de scurt-metraj, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” în 2004, film premiat la Festivalul Internaţional de la Berlin – „Ursul de Aur pentru cel mai bun film de scurt-metraj”. Al doilea film de lung-metraj, „Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, a obţinut, de asemenea, numeroase premii internaţionale. A mai regizat, în 2010, lung-metrajul de ficţiune „Aurora”, în care a interpretat personajul principal (Viorel) – 50 de ani
– 1976: A murit medicul Emil C. Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1896)
– 1976: A murit soprana Ana Tălmăceanu-Dinescu (n. 1913)
– 1985: A murit Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)
– 1995: A murit inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1903)
– 2000: A murit George Littera, critic şi istoric de film, cunoscută personalitate a învăţământului cinematografic românesc; considerat drept cel mai important istoric şi teoretician român de film al ultimelor decenii (n. 1941)
– 2014: A murit Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (n. 1965)
– 2015: A murit jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc (n. 1945)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Sesiunea plenară a Parlamentului European (3 – 6 apr.)
– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe din cadrul UE
– Aarhus, Danemarca: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, participă la reuniunea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru cultură, știință, educație și mass-media
– Barcelona: Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks, susţine un discurs în cadrul Simpozionului „Populism? Regression of rights and the role of Ombudsman”
– Varşovia: Co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Yves Cruchten şi Thierry Mariani, efectuează o vizită de documentare în vederea pregătirii raportului lor privind funcționarea instituțiilor democratice în Polonia
– Washington: Președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi se va întâlni cu președintele american, Donald Trump
– Sankt Peterburg, Rusia: Întrevedere a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul său belarus, Alexander Lukaşenko
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se va întâlni cu premierul slovac, Robert Fico și cu premierul ceh, Bohuslav Sobotka
– Washington: Vicepremierul polonez şi ministrul responsabil cu politica economică, Mateusz Morawiecki, se întâlneşte cu preşedintele Rezervei Federale Americane (Fed) Janet Yellen, cu preşedintele FMI, Christine Lagarde, și cu Secretarul pentru Comerţ al SUA, Wilbur Ross (3 – 5 apr.)
– Armenia: O delegaţie formată din 22 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Liliane Maury-Pasquier, realizează o misiune de observare a alegerilor parlamentare din această ţară, împreună cu observatori ai Adunării Parlamentare a OSCE, ai Parlamentului Europen şi ai Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (30 mar. – 3 apr.). Cu această ocazie va avea loc o conferinţă de presă – ora 14:30, Astana Marriott Hotel
– Tel Aviv: Miniştrii energiei din Italia, Grecia şi Cipru, au o întrevedere cu omologul lor israelian, în vederea anunţării unui plan de lansare a celui mai lung gazoduct subacvatic
– Cebu, Filipine: Reuniunea miniştrilor de finanţe şi preşedinţilor Băncilor Centrale din ţările ASEAN (3 – 7 apr.)
– Londra: Prezentarea pentru presă a expoziţiei „Queer British art 1861-1967”, la Muzeul Tate Britain, deschisă publicului larg în perioada 5 aprilie – 1 octombrie
– Montréal: Théâtre du Nouveau Monde organizează o conferinţă de prezentare a sezonului 2017/2018
Aniversări – Comemorări
– 1682: A murit pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (n. 1617) – 335 de ani
– 1783: S-a născut scriitorul american Washington Irving (m. 1859)
– 1849: A murit Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze (n. 1809)
– 1850: A murit compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (n. 1774)
– 1863: S-a născut Henry Van de Velde, arhitect, designer şi pictor belgian, cunoscut mai ales pentru artefactele, piesele de mobilier şi clădirile sale realizate în stilul Art Nouveau (m. 1957)
– 1880: S-a născut Otto Weininger, filosof austriac (m. 1903)
– 1895: S-a născut compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco; considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori pentru chitară ai secolului al XX-lea, scriind peste 100 de lucrări pentru acest instrument (m. 1968)
– 1897: A murit, la Viena, Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1833) – 120 de ani
– 1898: S-a născut Michel de Ghelderode (pe numele său adevărat Adhémar-Adolphe-Louis Martens), dramaturg belgian de limbă franceză (m. 1962)
– 1922: S-a născut Doris Day, actriţă americană de film (una dintre cele mai populare vedete de comedie ale anilor ’60), cântăreaţă, cunoscută militantă pentru drepturile animalelor – 95 de ani. NOTĂ: Alte site-uri (www.imdb.com), dau ca an al naşterii 1924
– 1922: S-a născut Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (m. 2013) – 95 de ani
– 1924: S-a născut Marlon Brando, actor şi regizor de film american (m. 2004)
– 1928: S-a născut Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american, supranumit şi „poetul trist” (m. 2003)
– 1930: S-a născut Helmut Kohl, om politic german; fost cancelar federal (1982-1998); artizanul reunificării germane (1990); partizan, fără rezerve, al extinderii Uniunii Europene şi al creării monedei unice europene, euro
– 1942: S-a născut (în Georgia) cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (m. 2015) – 75 de ani
– 1950: A murit Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (n. 1900)
– 1956: S-a născut Miguel Bosé, actor de film şi cântăreţ spaniol
– 1958: S-a născut actorul american de film Alec Baldwin
– 1961: S-a născut Eddie Murphy (numele real: Edward Regan Murphy), comediant, actor, regizor, scenarist, producător şi cântăreţ afro-american
– 1962: A murit Manolis Kalomiris, compozitor şi pedagog grec (n. 1883) – 55 de ani
– 1990: A murit Sarah Vaughan, cântăreață americană de jazz (n. 1924)
– 1991: A murit scriitorul englez Graham Greene (n. 1904)
– 1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; la sfârşitul anilor ‘50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială; a fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală (n. 1926)
– 1998: A murit matematiciana britanică Mary Cartwright (n. 1900)
– 2006: A murit Harry McGilberry, cântăreț american de muzică R&B și soul; membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003 (n. 1950)
– 2013: A murit scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu premiul ”Oscar” pentru scenariu (pentru filmele ”Intoarcere la Howards End”/1992 şi ”Cameră cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul ”Booker” (pentru romanul ”Heat and Dust”/1975); s-a născut în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie; în 1951 s-a stabilit în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (n. 1927)
– 2016: A murit Cesare Maldini, fotbalist şi antrenor italian (n. 1932) – 1 an
Sursa: RADOR