Concurs pentru elevii de gimnaziu din CONSTANȚA: “Călători prin istorie”
Publicat de , 1 aprilie 2017, 07:58
Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa găzduiește sâmbătă, începând cu ora 9.00, concursul național “Călători prin istorie” pentru elevii de gimnaziu, iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Concursul îşi propune, conform organizatorilor, valorificarea formativă a istoriei în vedere antrenării gândirii critice, participării active şi conştiente la promovarea şi ocrotirea valorilor politice, sociale, culturale, care aparţin individului, comunităţii şi umanităţii, în egală măsură.
Concursul constă în două probe – teoretică şi practică (secţiunile PowerPoint, artă dramatică). Tema concursului este „2017 – anul Ovidiu”. S-au înscris peste 120 de elevi la toate secţiunile.
În intervalul orar 9:00 – 10:30 se vor desfășura proba teoretică pentru clasele V – VIII și proba practică – secțiunea PowerPoint. La ora 10:30 va începe proba practică de artă dramatică în amfiteatrul liceului.
La ora 12.45, în amfiteatrul liceului se va desfăşura festivitatea de premiere a Olimpiadei judeţene de istorie și a concursului „Călători prin istorie” 2017.