Alertă de pestă porcină la granița de nord-est a României
Publicat de , 30 martie 2017, 17:57
Este alertă maximă în judeţul Botoşani după ce autorităţile din Republica Moldova au anunţat că cel mai nou şi mai apropiat focar de pestă porcină este la doar 20 de kilometri de graniţa cu România.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor asigură permanenţa la punctele de trecere a frontierei, unde nu este permisă introducerea în ţară a produselor de origine animală.
Pe teritoriul judeţului se fac controale în circulaţia animalelor, la nivelul gospodăriilor şi în domeniul silvic, iar medicii veterinari au sarcina de a fi în contact permanent cu populaţia.
Potrivit specialiştilor, pesta porcină africană nu se poate trata şi nici preveni prin vaccinare, astfel încât singura măsură de diminuare a focarului este eutanasierea şi incinerarea animalelor bolnave.