Drumul care leagă județul Tulcea de Galați va fi reabilitat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 martie 2017, 12:13
Va fi reabilitat un tronson din DN22E, care leagă județele Tulcea și Galați.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat: ‘Am discutat cu factorii de decizie de la București și le-am explicat cât de importantă este o investiție în drumul care duce spre Galați. Acest proiect a fost unul ‘de sertar’ timp de doi ani, dar acum am primit asigurări că în cel mai scurt timp va fi emisă Hotărârea de Guvern care asigură bugetul necesar’.
Reabilitarea porțiunii de drum european care face legătura între județul Tulcea și Galați va începe în cursul acestui an. Investiția se va realiza de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, după discuțiile purtate de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și reprezentanți din conducerea Ministerului Transporturilor.
Reabilitarea sistemului rutier pe DN 22E a fost avizată în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, a fost bugetată, iar în acel mai scurt timp urmează să fie emisă Hotărârea de Guvern care garantează realizarea investiției.
Sectorul de drum național ce urmează să fie reabilitat are o lungime de 14,2 kilometri, iar valoarea investiției se ridică la 65,7 milioane de lei.