CONSTANȚA: Iată când încep lucrările de reabilitare a Podului de la Butelii
Publicat de Arantxa Catană, 27 martie 2017, 16:55
Potrivit unor surse, lucrările de reabilitare a pasajului Cumpenei, cunoscut de constănţeni ca „Podul de la Butelii” vor începe luni, 3 aprilie.
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat, în urmă cu o lună, că încearcă să restrângă termenul de execuţie de 12 luni şi a promis că reparaţiile „nu vor fi o repetiţie a podului de la Agigea”.
Făgădău a precizat că pe perioada lucrărilor vor fi adoptate mai multe soluţii astfel încât cel puţin transportul public de călători să nu aibă de suferit.
Proiectul are o valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro, fonduri din bugetul local.