Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliștii din POLIȚIE reiau, luni, negocierile cu reprezentanții Guvernului

Sindicaliștii din POLIȚIE reiau, luni, negocierile cu reprezentanții Guvernului

Publicat de , 25 martie 2017, 17:13

Poliţiştii și-au serbat ziua în stradă, protestând faţă de condiţiile de muncă şi faţă de salariile foarte mici pe care susţin că le au. Câteva mii de politişti s-au adunat astăzi în Capitală, au pichetat Ministerul de Interne şi mai apoi sediul Guvernului.

În unele judeţe, poliţiştii nu mai aplică amenzi. Este o formă inedită de protest, prin care vor să atragă atenţia autorităţilor asupra problemelor din acest sector.

Reprezentanţii sindicatelor angajaţilor din Poliţie au negociat sâmbătă cu miniştrii de Interne, al Finanţelor şi al Muncii şi, potrivit unor surse apropiate negocierilor, guvernanţii nu ar fi dispuşi să le acorde poliţiştilor nicio mărire de salariu.

„Am mai discutat cu sindicatele din Poliție și în săptămânile trecute. Nu suntem aici pentru a deconta noi ce nu s-a făcut în trecut. Am deschiderea și dorința de a schimba lucrurile în bine. Împreună trebuie să găsim soluții. Vă asigur că fac parte dintr-un Guvern care pune în practică exact ce a promis”, a precizat minsitrul de Interne, Carmen Dan, potrivit unui comunicat al MAI.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, ministrul a reamintit că, în urma demersurilor întreprinse până la acest moment de către conducerea MAI, aproape 80.000 de oameni au beneficiat de aplicarea HG 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Totodată, au fost inițiate o serie de amendamente la Ordonanța de Urgență a Guvernului 9/2017, care în acest moment se află în dezbaterea Parlamentului prin care sporurile și majorările salariale, stabilite proporțional cu timpul efectiv lucrat, inclusiv sporul pentru poliție judiciară, să se determine prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În plus, se propune devansarea termenului de acordare a cuantumului salariului de merit pentru toți polițiștii astfel încât să fie dat în luna aprilie și nu în luna august cum este prevăzut în prezent, precum și eliminarea discrepanțelor salariale dintre personalul medico-sanitar din cadrul MAI, pe de o parte, și cel din structura Ministerului Sănătății.

La rândul său, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, care a participat la discuții, a afirmat că disfuncționalitățile în sistem vor fi soluționate prin legea salarizării unitare.

În cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, șefii MAI au convenit cu liderii sindicatelor o nouă întâlnire pentru luni, 27 martie, pentru a stabili împreună alte două propuneri de amendamente la OUG 9/2017, cu privire la sporul de permanență și acordarea unui procent de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, potrivit comunicatului MAI.

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 13:51

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren

ISU Dobrogea intervine în aceste momente în localitatea Murfaltar, după ce o persoană a fost lovită de tren. Din primele informații, victima, o...

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren
Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 13:01

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța

Cum dorul nostru de mare, de vacanță și de plajă încălzită este de nestăvilit, indiferent de anotimp, vă propunem astăzi, la Piesa de...

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:31

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii

În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru...

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:19

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța

După muncă și răsplată. Zeci de elevi ai Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța au adus premii importante de la...

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 11:23

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada

La data de 26 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat activități în cadrul acțiunii BLOCADA pentru...

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:57

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal

Câteva zeci de motocicliști au participat, în comuna Turcoaia, județul Tulcea, la cea de-a III-a etapă a Campionatului național de endurocross...

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:06

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO

Nu multe sunt evenimentele din viață la care participi, întâmplător sau nu, iar la final nu știi cui să-i mulțumești mai bine că ai reușit...

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 16:47

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 28.04.2025 – 17.05.2025, militarii din...

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!