Informare meteo de ploi și vânt, valabilă pentru toată țara
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 25 martie 2017, 12:31
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informare de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și brumă, valabilă pentru toată țara, începând din această noapte, de la ora 3:00 și până luni, la ora 10:00.
Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 martie) precipitaţiile se vor extinde treptat și vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul şi estul țării unde se vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania şi trecător în Moldova vor fi precipitații și sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Îndeosebi pe parcursul zilei de duminică în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50…60 km/h.
În a doua parte a nopţii de dumincă spre luni şi în dimineaţa zilei de luni, în regiunile intracarpatice şi izolat în rest se va produce brumă.