CONSTANȚA: Apel disperat! O femeie de 54 de ani cere să fie EUTANASIATĂ!
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 martie 2017, 10:41
La doar 54 de ani, o femeie din Constanța susține că, din cauza bolii de care suferă, a ajuns la capătul puterilor și cere să fie eutanasiată pentru a nu mai fi o povară pentru familia ei.
Femeia este țintuită la pat de mai bine de un an. Soțul ei și-a abandonat serviciu ca să poată avea grijă de ea, din cauză că autoritățile i-au refuzat constănțencei dreptul la un însoțitor. Familia se descurcă foarte greu cu banii de când bărbatul a fost nevoit să renunțe la munca remunerată pentru a-și îngriji soția grav bolnavă. Femeia suferă de handicap de gradul I, osteoporoză, epilepsie, dar și alte afecțiuni grave, susțin jurnaliștii Antena 1.
Un medic din comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap susține că pacienta nu beneficiază de asistent personal din cauză că documentația prezentată nu ar fi fost corect întocmită.
„Ea nu poate să se ridice, nu poate să se schimbe, nu poate să se spele singură, nu poate să bea un pahar cu apă fără ajutor și să stai de dimineață până seara închisă în casă, nu cred că e ușor pentru nimeni“, spune soțul femeii, citat de Antena 1.
Reprezenții serviciilor sociale aruncă și ei vina pe birocrație și susțin, la rândul lor, că așa cum reiese din documentația depusă la dosar, femeia nu se încadrează în categoria de pacienți care ar avea dreptul la însoțitor.
Soțul femei este decis să caute dreptatea mai departe și spune că va contesta rezultatul dat de comisia de evaluare.
Între timp însă, familia este nevoită să descurce cu un venit de aproximativ 300 de lei pe lună, care sub nicio formă nu reușește să acopere cheltuielile cu traiul zilnic sau cu tratamentul de care constănțeanca de 54 de ani are nevoie.