Ascultă Radio România Constanța Live

Ministerul Educației anunță noile programe școlare pentru elevii de gimnaziu

Ministerul Educației anunță noile programe școlare pentru elevii de gimnaziu

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 martie 2017, 19:35

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a aprobat, prin ordin, noile programe școlare pentru ciclul gimnazial. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă care a marcat prezentarea acestor programe școlare și a elementelor de noutate asociate.

„Programele pentru gimnaziu continuă abordarea dezvoltării curriculare din învățământul primar și se axează pe formarea competenţelor-cheie. Opţiunea pentru utilizarea competenţelor-cheie ca repere în stabilirea profilului de formare a reprezentat o decizie de politică educaţională în acord cu Legea Educației și cu tendințele europene în domeniu”, a declarat ministrul Pavel Năstase.

Principalele elemente de noutate ale programelor școlare pentru ciclul gimnazial sunt următoarele:

1. Crearea unor premise pentru o concepţie curriculară unitară şi coerentă la nivelul întregului învățământ preuniversitar. Mai exact, în ciclul gimnazial este continuat modelul de proiectare curriculară pe competențe implementat deja în învățământul primar.

2. Structurare din perspectiva modului în care fiecare disciplină de studiu poate contribui la realizarea profilului de formare al absolventului de gimnaziu.

3. Accentul este pus pe dobândirea de competenţe: în acest mod este depășită abordarea centrată exclusiv pe acumularea de cunoştinţe/conţinuturi ale învăţării, oferind elevilor oportunități pentru transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a abilităţilor în contexte variate de viaţă.

4. Competențele prevăzute pentru fiecare an de studiu sunt corelate cu o varietate de exemple de activități de învățare. În acest context, cadrele didactice au libertatea de a utiliza exemplele de activități de învățare pe care le propune programa școlară, de a le completa sau de a le înlocui, astfel încât acestea să asigure un demers didactic adecvat situației concrete de la clasă.

5. Conform Legii Educației, programele acoperă doar 75% din timpul de predare-învățare-evaluare, cadrele didactice având în plus la dispoziție 25% din timpul alocat disciplinei pentru diversificarea şi adaptarea situaţiilor de învăţare, în acord cu nevoile, interesele şi aptitudinile fiecărui elev.

6. Noile programe școlare reprezintă un sprijin consistent pentru cadrele didactice. Potrivit noii structuri, secțiunea de sugestii metodologice este mai dezvoltată și include recomandări referitoare la proiectarea didactică, la strategiile didactice și la metodele care contribuie predominant la realizarea competențelor. Sugestiile metodologice au rolul de a orienta cadrele didactice în utilizarea programei școlare pentru realizarea activităților de predare-învățare-evaluare, în concordanță cu specificul disciplinei și cu particularitățile de vârstă ale elevilor.

Procesul de elaborare a acestor programe a debutat după adoptarea, în luna aprilie 2016, a noului plan-cadru și a presupus, de asemenea, în premieră, constituirea transparentă, prin apel public, a grupurilor de lucru pentru toate disciplinele de gimnaziu.

În conexiune directă cu aprobarea programelor școlare pentru clasele V-VIII, ministrul Educației a anunțat și semnarea ordinului privind elaborarea manualelor școlare pentru clasa a V-a.

„Documentul reglementează elaborarea și achiziția manualelor școlare pentru cei aproximativ 171.000 de elevi care vor intra în clasa a V-a, la toamnă. Intenția Ministerului Educației este ca acest proces, derulat în baza noilor programe școlare, să se finalizeze până la începutul anului școlar 2017-2018. Am discutat cu editurile de carte școlară posibilitatea de a elabora manualele într-un termen mai redus (3 luni) față de termenele anterioare, au fost de acord și le mulțumesc pentru asta. În acest context, trebuie precizat că am modificat în procedura de evaluare ponderea punctajului pe baza criteriilor de calitate. Acesta reprezintă 85% din punctajul total, iar ponderea punctajului pentru preț este de 15% din punctajul total”, a mai declarat ministrul Pavel Năstase.

Totodată, a fost semnat și ordinul de ministru privind completarea stocurilor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2017-2018, prin achiziționarea manualelor școlare retipărite. În acest sens au fost repartizate inspectoratelor școlare județene fondurile necesare pentru retipărirea manualelor școlare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2017-2018. Dată-limită pentru finalizarea acestei activități care presupune distribuția manualelor școlare în unitățile de învățământ este 14 iulie 2017.

La conferința de presă au mai participat Gabriel Liviu Ispas, Secretar de stat în Ministerul Educației, Ciprian Fartușnic, directorul Institutului de Științe ale Educației (instituția care a coordonat elaborarea programelor școlare) și Marian Șuță, directorul Centrului Național de Evaluare și Examinare (instituția care va coordona procesul de achiziție a manualelor de clasa a V-a).

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 08:23

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării

Și în acest an, nordul litoralului va fi la mare căutare printre turiștii care vor veni în minivacanța de 1 Mai. Pentru aceeași perioadă se...

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării
Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:56

Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau...

Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață
oameni, multime - foto - pexels
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:44

Peste 1 milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români își sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcției Generale de Evidența...

Peste 1 milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
lumina, bec - foto - unsplash
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:36

Constanța, Cumpăna și Olimp, printre localitățile afectate de întreruperile de curent

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Constanța, Cumpăna și Olimp, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:20

TULCEA: Restricții în activitatea carierelor de piatră din Munții Măcinului

Niciuna din cele 11 cariere de piatră din vecinătatea Parcului Național Munții Măcinului (PNMM) nu va mai executa, începând de vineri,...

TULCEA: Restricții în activitatea carierelor de piatră din Munții Măcinului
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 20:12

TULCEA: Poliția „Delta Dunării” a descoperit peste o tonă de scrumbie pescuită în perioada prohibiției

În cadrul acțiunilor și controalelor privind respectarea regimului pescuitului în Marea Neagră, Delta Dunării, precum și în județul Tulcea,...

TULCEA: Poliția „Delta Dunării” a descoperit peste o tonă de scrumbie pescuită în perioada prohibiției
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 19:34

Atenție! Scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creștere, în care sunt folosite apeluri...

Atenție! Scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:08

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric – leul s-a depreciat ușor față de euro

Gramul de aur s-a scumpit marți cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotație de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunțase joi Banca...

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric – leul s-a depreciat ușor față de euro