Termenul de „apolitic” ar putea dispărea în ceea ce îi privește pe prefecți și subprefecți

Publicat de Arantxa Catană, 5 martie 2017, 13:35
Guvernul vrea să realizeze un nou cod administrativ al funcţionarilor publici, care să reglementeze statutul acestora.
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că este în dezbatere publică un proiect legislativ care prevede eliminarea termenului de „apolitic” în cazul prefecţilor şi subprefecţilor.
El a spus că, la venirea unui nou guvern, indiferent de culoarea politică, prefecţii, ca reprezentanţi ai Executivului în teritoriu, sunt schimbaţi din funcţii.
Premierul a precizat că în funcţie de dezbaterea publică se va lua o decizie în această privinţă.
Foto: Arhivă