CĂLĂRAȘI: Arestat pentru tentativă de omor

Publicat de , 4 martie 2017, 12:35
Un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Călărași, care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, a fost depistat de polițiști, la data de 27 februarie și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 208 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată, se arată într-un comunicat de presă.
În perioada 24 februarie – 2 martie, poliţiştii din întreaga ţară au depistat 137 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 99 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni, mai arată sursa citată.
De asemenea, au fost depistate 71 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 58 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 2 aveau mandate de arestare preventivă, 5 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar 6 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.