CONSTANȚA: Șofer oprit de polițiști cu FOCURI de ARMĂ pe Autostrada Soarelui
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 martie 2017, 17:56
Polițiștii constănțeni au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare pentru a prinde un șofer care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare.
Autoturismul, înmatriculat în Spania, a fost reperat inițial pe DN 22C, în zona orașului Medgidia. Polițiștii de la Rutieră l-au urmărit apoi pe șofer până la kilometrul 212 al Autostrăzii A2, unde au reușit să-l blocheze.
În mașină se aflau trei persoane, care au și fost conduse la sediul Serviciului Rutier Constanța pentru a da explicații oamenilor legii.