Județul TULCEA: O femeie a ajuns la spital, după ce căruța în care se afla a fost lovită de o mașină
Publicat de , 28 februarie 2017, 12:36
Accident rutier între un autoturism și un atelaj hipo! Un bărbat de 27 ani din Tulcea a acroșat o căruță nesemnalizată, care se deplasa în aceeași direcție, atelaj condus de un bărbat de 50 ani din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea.
Accidentul a avut loc luni seara, în localitatea Mihail Kogălniceanu. În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 46 ani, pasageră în căruță, care a fost transportată la Spitalul Județean Tulcea.
Polițiștii rutieri spun că șoferul poseda permis și, nici el, nici conducătorul atelajului hipo nu consumaseră băuturi alcoolice.
Foto – arhivă