CJC s-a constituit parte civilă într-o proces în care are de recuperat bani de la Nicușor Constantinescu
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 februarie 2017, 16:51
Consiliul Județean Constanța s-a constituit, astăzi, parte civilă într-un nou proces. În speță este vorba de un dosar ce-l vizează pe fostul președinte CJC, Nicușor Constantinescu, care, conform adresei DNA 3607/15 februarie 2017 și-ar fi ”îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu” în perioada decembrie 2009-noiembrie 2010. Conform președintelui CJC, Horia Țuțuianu, prejudiciul pentru care s-a constituit parte civilă Consiliul este de peste 400.000 de lei.
„În procesul cu Combat Prest ne-am constituit parte civilă. Noi avem un proces câștigat la Curtea de Apel, dar conform adresei de la DNA, ar trebui să ne constituim și pe partea penală ca parte civilă. Este de recuperat de la ordonatorul de credite de la vremea respectivă“, a declarat, astăzi, președintele CJC, Horia Țuțuianu.